Naționala de fotbal a României dă piept duminică seara cu puternica selecționată a Danemarcei, pe teren propriu, în etapa a cincea a preliminariilor Campionatului Mondial de anul viitor.

Keseru este marea speranta Romaniei in meciul cu Danemarca (sursa foto frumuseteafotbalului.ro)

Aflată pe locul al patrulea în Grupa E de calificare la Cupa Mondială, România este obligată să câștige meciul de duminică seara pentru a rămâne în lupta pentru calificare.

“Tricolorii” însă nu vor avea o misiune ușoară, în condițiile în care adversarii vin la Cluj cu câțiva jucători impresionanți precum Simon Kjaer și Andreas Cornelius, dar mai ales cu Christian Eriksen, vedeta lui Tottenham Hotspur.

În plus, oaspeții au și avantajul taliei, astfel că neamțul Christophe Daum și-a mandatat elevii să nu comită prea multe faulturi în preajma propriului careu, fazele fixe fiind favorabile adversarilor.

Pe de altă parte însă, România, care nu a mai reușit să înscrie de trei meciuri, record negativ în acest sens, este obligată de tradiție să spere la un rezultat pozitiv în partida din etapa a cincea a preliminariilor Campionatului Mondial.

Asta pentru că România a câștigat ultimul meci direct, 2-0 în noiembrie 2014, dar a câștigat și marele meci decisiv din 1989, când am trecut cu 3-1 de Danemarca, la București, și ne-am calificat la Campionatul Mondial din Italia, din 1990.

Nu în ultimul rând trebuie precizat că Danemarca nu este o echipă care să sperie în partidele din deplasare, ultimul succes al nordicilor pe teren străin venind în noiembrie 2014, 3-1 în Serbia.

De atunci, Danemarca a înregistrat o serie de rezultate negative, inclusiv un 0-0 în Armenia, un 0-1 în Scoția și un 1-1 în Cehia.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version