Naţionala de fotbal a României a câştigat, scor 2-0, meciul disputat împotriva echipei similare a Turciei joi seara, la Cluj.

Cu gândul încă la ratarea calificării la Campionatul Mondial de anul viitor, din Rusia, echipa României a intrat greu în meciul cu Turcia, astfel că a rezultat o primă repriză modestă pe stadionul lui CFR.

Elevii lui Cosmin Contra păreau că încă nu se regăsesc în formula de grup, în timp ce Turcia a plătit pentru începutul procesului de reconstrucţie a naţionalei în vederea obţinerii calificării la Campionatul European din 2020.

Runda a fost salvată de golul venit pe final, Gicu Grozav deschizând scorul în minutul 44. Atacantul lui Karabukspor a punctat cu un şut deviat.

În repriza a doua jocul s-a deschis mai mult, astfel că au apărut ocazii la ambele porţi. Grozav a făcut 2-0 în minutul 69, stabilind scorul final cu un şut în forţă din 14 metri.

Însă în ultimele minute ale partidei, Cenk Tosun, cap alături din 3 metri, şi Alibec, şut blocat in extremis de portarul advers, puteau să-şi înscrie şi ei numele pe lista marcatorilor.

În final a fost 2-0 pentru România, rezultat dătător de speranţe mai ales că a fost obţinut împotriva unei echipe care are în componenţă jucători de la AC Milan, AS Roma sau Bayer Leverkusen.

Totuşi, este clar că “tricolorii” nu trebuie să se culce pe o ureche mai ales că noi am învins şi campioana Americii de Sud în meci amical, iar apoi la partide oficiale am ratat calificarea la Mondialul de anul viitor, din Rusia.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version