Șahtior Donețk, campioana Ucrainei la fotbal, a luat o opțiune importantă în lupta pentru calificarea în sferturile de finală ale UEFA Champions League, după ce s-a impus, scor 2-1, în confruntarea cu AS Roma de miercuri seara, de pe teren propriu.

Italienii au deschis scorul în minutul 41, prin revelația Cengiz Under. Atacantul turc de numai 20 de ani este la al cincilea gol înscris în ultimele patru meciuri oficiale jucate pentru AS Roma.

Armada sud-americană a lui Șahtior a întors scorul după pauză. Facundo Ferreyra și Fred au punctat pentru o victorie ce o transformă pe campioana Ucrainei în favorită la calificare.

O altă surpriză a fost la un pas să producă și FC Sevilla. Andaluzii au făcut doar 0-0 acasă cu Manchester United, supertrupa antrenată de Jose Mourinho.

Însă meciul a fost la discreția gazdelor, tehnicianul portughez părând că își bate efectiv joc de o trupă în care strălucesc superstaruri precum Pogba, Lukaku, Mata, Martial sau Alexis Sanchez.

Sevilla a avut 25-6 la șuturi și 8-1 la șuturi pe poartă, însă calificarea se va decide pe Old Trafford, acolo unde orice gol înscris poate avea caracter decisiv.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version