Joi seara s-au disputat meciurile din manşa a doua a sferturilor de finală din Europa League.

Iar disputele au fost de un dramatism total, trei dintre confruntări având nevoie de prelungiri şi chiar lovituri de departajare.

Deşi pornea mare favorită în returul cu Anderlecht Bruxelles, de pe teren propriu, Manchester United s-a făcut din nou de râs, semn că antrenorul Jose Mourinho poate distruge strălucirea oricărei echipe uriaşe.

Mkhitaryan a deschis repede scorul, în minutul 10, dar minunea nu a durat mult. Hanni a egalat în minutul 32, iar bruxellezii au mai ratat câteva ocazii uriaşe.

Şi cum în tur fusese tot 1-1, s-a intrat în prelungiri. Iar United a înscris cu greu golul calificării în minutul 107, prin Rashford, marea speranţă a grupării de pe Old Trafford.

Titular la Anderlecht, Chipciu a jucat 64 de minute. Intrat din postura de rezervă, Nicuşor Stanciu a prins şi el 56 de minute, graţie reprizelor de prelungire.

Disputat în condiţii de maximă securitate, din cauza fanilor turci, meciul dintre Beşiktaş Istanbul şi Olympique Lyon s-a încheiat, după 90 de minute, cu 2-1, acelaşi scor cu care francezii se impuseseră în tur.

S-a trecut la prelungiri, iar apoi s-a ajuns la lovituri de departajare. Francezii şi-au păstrat calmul şi s-au impus, cu 7-6, după ce Tosic şi Mitrovic i-au trădat pe turci.

Tot de prelungiri a avut nevoie, pentru departajare, şi confruntarea dintre Schalke 04 şi Ajax Amsterdam. Învinşi în tur, cu 2-0, nemţii au întors rapid rezultatul, graţie golurilor marcate de Burgstaller şi Goretzka. 

Mai mult, Ajax a rămas în 10, după eliminarea lui Veltman, iar Caligiuri a făcut 3-0 pentru Schalke în minutul 101. Însă nemţii au avut o cădere inexplicabilă pe final.

Cu om în plus, au încasat două goluri, marcatori Viergever şi Younes, şi au pierdut o calificare pe care o aveau în mâini.

Celta Vigo este a patra echipă calificată în semifinalele Europa League, spaniolii trecând, cu 3-2 şi 1-1, de Genk, formaţie care, în 16-imile de finală, a eliminat-o pe Astra Giurgiu.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version