Duminică seara, peste 1.000 de spectatori s-au adunat pe Stadionul Arcul de Triumf, din București, pentru a urmări finala Diviziei A la rugby, deși vorbim despre eșalonul al treilea valoric.

Foto Jean Mihai Palsu

S-au înfruntat Rugby Club Grivița și Sportul Studențesc, două echipe de tradiție, dar care, din păcate, în ultimii ani s-au zbătut în anonimatul Diviziei A.

În ciuda faptului că vorbim despre niște oameni care practică acest sport doar în timpul liber și se antrenează fiecare când poate și cum poate, meciul de duminică seara a fost unul al ambițiilor maxime, mai ales că vorbim despre două echipe în care domină jucătorii aflați pe final de carieră.

Foto Jean Mihai Palsu

A rezultat un duel dârz, în care combatanții au pus în luptă toată energia și armele de care au dispus. Începutul de meci a fost extrem de echilibrat, însă grivițenii, campionii en-titre ai Diviziei, au profitat de un moment favorabil și au reușit să deschidă scorul în minutul 7, grație unui eseu înscris de aripa Marius Ioana, fost internațional de juniori și echipier al formației Steaua București.

Avantajul luat rapid pe tabelă a permis Griviței să gestioneze mult mai bine cursul jocului în prima repriză. În minutul 30, un atac colectiv de toată frumusețea s-a concretizat într-un nou eseu al campionilor en-titre.

Foto Jean Mihai Palsu

Ionel Preda a culcat balonul în terenul de țintă, iar Alexandru Ungureanu a transformat pentru 12-0.

Mai mult, în finalul primei reprize, Bogdan Budeanu a înscris al treilea eseu al Grivitei, după un atac prelungit. Același Ungureanu a reușit să transforme și să stabilească scorul pauzei, 19-0.

Foto Jean Mihai Palsu

Avantajul Griviței s-a mărit la 22-0 în minutul 48, Alexandru Ungureanu reușind să puncteze dintr-o lovitură de pedeapsă. Diferența mare de pe tabelă a permis antrenorilor de la Grivița să efectueze mai multe schimbări.

Jucătorii de la Sportul au profitat de moment și au marcat eseul de onoare în minutul 55. Andrei Iliescu a punctat, Ștefan Pătrașcu a pus și el două puncte pe tabelă, din transformare, iar “studenții” s-au apropiat la 7-22.

Foto Jean Mihai Palsu

Finalul partidei a fost unul de infarct. Jucătorii de la Sportul au atacat în valuri și i-au obligat pe cei de la Grivița să comită tot mai multe infracțiuni.

Alexandru Dăineanu, Alexandru Arsene și Andrei Chitic au fost eliminați câte 10 minute, fiind avertizați cu cartonașe galbene. Chiar și așa, jucătorii de la Grivița s-au apărat eroic și au menținut avantajul de pe tabelă.

Foto Jean Mihai Palsu

Mai mult, în minutul 73, deși în inferioritate numerică, Grivița a punctat dintr-o nouă lovitură de pedeapsă, semnată Florin Bujor, și a decis soarta meciului, formația din Parcul Copilului câștigând, pentru a treia oară la rând, Divizia A, după 25-7 cu Sportul Studențesc.

Teoretic, ambele formații au obținut dreptul de a promova în Divizia Națională, grație calificării în finala Diviziei A. Rămâne însă de văzut dacă cele două formații vor reuși să facă acest pas, din punct de vedere financiar.

Foto Jean Mihai Plasu

Există posibilitatea și ca Federația Română de Rugby să forțeze unirea Diviziei Naționale cu Divizia A într-o singură divizie, însă formatul exact al viitorului sezon va fi stabilit peste aproximativ o lună sau două.

Foto Jean Mihai Palsu
Foto Jean Mihai Palsu
Foto Jean Mihai Palsu
Foto Jean Mihai Palsu
Foto Jean Mihai Palsu
Foto Jean Mihai Palsu
Foto Jean Mihai Palsu
Foto Jean Mihai Palsu
Foto Jean Mihai Palsu
Foto Jean Mihai Palsu
Foto Jean Mihai Palsu
Foto Jean Mihai Palsu
Foto Jean Mihai Palsu
Foto Jean Mihai Palsu
Foto Jean Mihai Palsu
Foto Jean Mihai Palsu
Foto Jean Mihai Palsu

[video_documentar width=”640″ height=”480″]

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version