Federaţia Internaţională de Haltere a anunţat, miercuri, că a decis suspendarea pe opt ani a sportivului român Gabriel Sîncrăian.

Acesta a fost suspendat, după ce a fost găsit dopat la ediţia de anul trecut a Jocurilor Olimpice. Sîncrăian a câştigat o medalie de bronz în proba de 85 de kilograme, dar a fost găsit dopat cu testosteron.

Din cauza acestei situaţii, delegaţia României a rămas cu doar patru medalii câştigate la Rio de Janeiro, cea a lui Sîncrăian urmând a fi pasat kazahului Denis Ulanov, sportiv care terminase pe locul al patrulea proba respectivă.

Sîncrăian a riscat o condamnare pe viaţă din cauza faptului că este recidivist, el fiind tras pe linie moartă şi în perioada septembrie 2013 – septembrie 2015, după ce a fost depistat pozitiv cu stanozolol.

În urma acestui scandal, sportivul născut la Cluj a ratat premiul de 42.000 de euro acordat de statul român, premiul de 100.000 de lei propus de autorităţile bistriţene şi o decoraţie oferită de administraţia prezidenţială.

Sîncrăian ar putea reveni în activitate după 12 august 2024. Cum însă ar avea 36 de ani atunci, clujeanul speră să obţină o diminuare a pedepsei la apel.

Sîncrăian este al cincilea sportiv român ajuns pe lista neagră a Federaţiei Internaţionale de Haltere. Alina Alexandra Popovici a fost suspendată şi ea patru ani, pentru dopaj cu stanozolol, iar Adrian Grigore Lingurar, Mihai Alexandru Popescu şi Daniel Florin Vizitiu sunt în stare de suspendare până în 2019.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version