Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ridicarea imunității fostului ministru al Agriculturii, vot în Camera Deputaților / JUSTIȚIE: Chesnoiu a demisionat, DNA îl acuză de abuz în serviciu / 

Breaking News:

HANDBAL: România a debutat cu dreptul la Campionatul European

Naționala de handbal feminin a României a debutat cu dreptul la Campionatul European găzduit în această perioadă de Franța.

Formația noastră s-a impus surprinzător de greu sâmbătă, scor 31-28, în confruntarea cu Cehia, deși cehoaicele erau considerate cele mai accesibile adversare din grupă, iar România a controlat cu autoritate prima parte a jocului.

A fost 17-11 la pauză, după o repriză dominată de fetele noastre și în care cehoaicele au încasat aiurea un cartonaș roșu, Kamila Kordovska fiind eliminată definitivă după ce a încasat o eliminare de două minute și a încercat să revină mai repede pe teren.

În partea a doua a jocului, fetele noastre și-au pierdut inspirația și Cehia a fost la un pas să ne taxeze.

În cele din urmă, perechea Eliza Buceschi – Cristina Neagu a făcut minuni și totul s-a terminat cu bine. Cele două handbaliste au încheiat disputa cu un total de 17 goluri înscrise, mai mult de jumătate din golurile înscrise de întreaga echipă.

Eliza Buceschi a fost imperială de la linia de 7 metri, reușind cinci goluri din cinci aruncări, dar și pe contraatac, fază a jocului în care a fructificat toate cele trei șanse avute.

Surprinzător, România se instalează pe primul loc în Grupa D de la Campionatul European, după ce Norvegia, deținătoarea trofeului, a cedat, scor 32-33, în fața Germaniei, la capătul unui joc în care cele 7 goluri marcate de Oftedal au fost anulate de eficiența ca echipă a nemțoaicelor. 

Luni, România dă piept cu Germania într-o partidă care se joacă de la 19.00, ora României. Învingătoarea își asigură, practic, calificarea în faza a doua a grupelor.

8 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv