Naţionala de handbal a României şi-a ratat îndeplinirea obiectivului la Campionatul Mondial din Germania, după ce a pierdut, scor 27-28, meciul cu echipa Cehiei din faza optimilor de finală.

Cristina Neagu nu a putut sa ne mai scoata in meciul cu Cehia, desi a marcat 13 goluri

Câştigătoare de grupă cu patru victorii obţinute din cinci meciuri jucate, echipa României era considerată mare favorită în confruntarea de luni, cu Cehia.

Valoarea individuală ne recomanda, dar şi faptul că Ambros Martin şi-a putut menaja titularele la confruntarea cu Franţa. Astfel că bookmakerii ofereau o cotă de doar 1.35 la 1 pentru victoria echipei noastre şi 4,75 la 1 pentru un succes la Cehiei.

Însă disputa de luni a demonstrat câteva aspecte, dacă mai era cazul. În primul rând, formaţia noastră, ca şi la multe alte sporturi, nu ştie să gestioneze momentele decisive, în care are sabia lui Damocles deasupra capului.

Pe de altă parte, multă lume susţinea că atacul stă doar în Cristina Neagu. Vedeta echipei noastre a marcat 13 goluri contra Cehiei, dar în momentul în care i-a obosit braţul nu a avut cine să preia iniţiativa.

Nu în ultimul rând, eşecul este şi imaginea politicii duse la nivel de cluburi. Se pune mult prea mult accent pe jucătoarele noastre, iar aşa s-a ajuns ca CSM Bucureşti, formaţia care oferă cele mai mari salarii din întreg handbalul mondial feminin, a dat doar două jucătoare pentru lotul cu care s-a abordat acest turneu final.

Altfel, despre meciul de la Leipzig, putem spune doar că România a mers bine în prima repriză, când a mers braţul Cristinei Neagu, şi am avut chiar şi cinci goluri avans, înainte de a intra cu 17-14 la pauză.

În partea, jocul a început să se complice din ce în ce mai mult, iar Cehia a pus bomboana pe colivă, bătându-ne cu gol la ultima fază.

Aşa se ajunge ca, după ce am prins bronzul la Mondialul din 2015, acum să ne mulţumim cu un cel mult loc 9, loc care din păcate reflectă cel mai bine nivelul la care se află România.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version