Naționala feminin de handbal a României s-a calificat, marți, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de tineret găzduit de Ungaria.

În optimi, România a trecut greu de Croația, 28-25, după un meci în care, însă, formația noastră a condus și cu opt goluri diferență, în prima repriză, sau cu șase goluri la pauză, 18-12.

Gheorghe Tadici, antrenorul României, a încercat să schimbe tactica față de grupe, astfel că formația noastră a început tare pe meciul, iar apoi a încercat să reziste cât mai mult la un nivel ridicat de joc.

Victoria este una de moral, după ce România a fost zguduită în grupe de un eșec istoric, 23-42 cu Danemarca, și s-a chinuit cu formații modeste precum Japonia, 32-30, sau Angola, 26-22, pierzând și cu Olanda, 27-29.

Sorina Tîrcă, fiica legendarei Mariana Tîrcă, a fost din nou omul meciului, cu opt goluri înscrise. Sorina Tîrcă ne-a mai scos și în grupe cu Angola, când a reușit tot opt goluri, și ne-a salvat onoarea și cu Olanda, când a marcat nouă goluri.

Pentru România urmează, însă, un sfert infernal, miercuri, de la 19.30, ora României. Cel mai probabil vom da piept cu Ungaria, una dintre marile favorite ale competiției și formație care întâlnește în optimi echipa Sloveniei.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version