Naționala feminină de handbal a României s-a calificat, marți seara, la Campionatul Mondial din Germania, competiție care va avea loc în luna decembrie a acestui an.

Cristina Neagu a fost cea mai buna marcatoare a Romaniei, reusind 13 goluri in dubla cu Austria

Formația noastră s-a impus de o manieră categorică, scor 33-24, în partida jucată în deplasare, cu Austria. Iar cum în tur tot România câștigase, 34-29, formația noastră se califică la turneul final cu o dublă victorie.

În ciuda aparențelor, confruntarea de la Viena a fost una extrem de dificilă, Austria având două goluri avans la pauză, 13-11, totuși, plusul de experiență și posibilitatea de a marca din toate zonele terenului au făcut ca România să întoarcă rezultatul și să se califice fără probleme la Campionatul Mondial.

Germania, Norvegia, Angola, Camerun, Tunisia, Danemarca, Franța, Olanda, China, Japonia, Coreea de Sud și Suedia sunt alte echipe deja calificate la Campionatul Mondial care va avea loc în perioada 1-17 decembrie.

Muntenegru, Serbia, Rusia, Ungaria, Spania, Slovenia și Cehia sunt alte echipe care au mari șanse la calificare, tabloul complet urmând a fi stabilit chiar înainte de tragerea la sorți a grupelor care va avea loc pe 27 iunie, la Hamburg.

România a luat bronzul la Campionatul Mondial din 2015, din Danemarca, dar a bifat doar un loc 5 la Europeanul de anul trecut și trece printr-o perioadă de reconstrucție, astfel că va fi greu să bifăm un nou podium mondial și în Germania.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version