Joi seara s-a scris istorie la US Open, ultimul Grand Slam de tenis al anului, după ce americanca Serena Williams a pierdut, 2-6, 6-7, semifinala cu Karolina Plișkova (Cehia).

serena-williams

Extrem de epuizată, după meciul-maraton cu Simona Halep, din sferturi, Serena nu a mai avut forța necesară pentru a-și impune ritmul și în partida cu Plișkova.

Dovadă stă și serviciul mult mai slab, în condițiile în care americanca a reușit 18 ași cu Halep și doar 5 în partida contra cehoaicei.

După ce a cedat practic fără luptă primul act, Serena a reușit să pună probleme în setul al doilea, dar prea puțin și prea târziu, astfel că americanca a suferit un eșec care avea să fie istoric.

Pentru că, coroborată cu victoria nemțoaicei Angelique Kerber, 6-4, 6-3, contra danezei Caroline Wozniacki, înfrângerea Serenei o costă pe aceasta locul 1 mondial.

Angelique Kerber, noul lider mondial
Angelique Kerber, noul lider mondial

Începând de luni, WTA va avea un nou lider mondial, după mai mult de trei ani și jumătate. Angelique Kerber devine doar a doua nemțoaică din istorie, după idolul ei, Șteffi Graf, care ocupă locul 1 mondial în ierarhia WTA.

Angelique dă lovitura după un sezon fenomenal în care este jucătoarea cu cele mai multe victorii din circuit, 53, și în care a bifat titlul la Australian Open, finală la Wimbledon, finală la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, titlul la Stuttgart, măcar finală la US Open, finale la Brisbane și Cincinnati și semifinale la Miami, Charleston și Montreal.

La aproape 30 de ani, Angelique Kerber este cea mai în vârstă jucătoare care devine, pentru prima dată în istorie, lider mondial. Pe de altă parte, se încheie cea mai lungă perioadă de  domnie a unei jucătoare în circuit, în condițiile în care Serena Williams era lider mondial din 18 februarie 2013.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version