După scandalul iscat înainte de startul Australian Open, când s-a spus că mai mulţi tenismeni cu nume sunt implicaţi în mafia pariurilor, acum a venit rândul unui scenariu asemănător, numai că în poveste sunt implicaţi arbitri.

63612_bigpicture

Federaţia Internaţională de Tenis i-a suspendat, deja, pe Kirill Parfenov (Kazahstan) şi pe Denis Pitner (Croaţia), iar jurnaliştii de la The Guardian anunţă că încă cel puţin patru arbitri riscă să fie suspendaţi pe viaţă.

Parfenov a fost suspendat pe viaţă pentru că a contactat un alt arbitru şi solicitându-i manipularea scorurilor la mai multe meciuri.

Pitner a fost suspendat timp de un an pentru că în timpul meciurilor intra pe diferite site-uri şi paria live înainte să updateze scorul confruntării pe care o conduce.

De altfel, jurnaliştii britanici susţin că aceasta este şi întreaga acţiune a poveştii. Arbitrii respectivi profită de faptul că, la turneele mici, updatează singuri scorul care este trimis către compania de date şi la care au acces bookmakerii ce stabilesc cotele.

Graţie acestui avantaj, arbitrii întârziau deliberat updatarea scorurilor, chiar şi cu 60 de secunde, timp în care dădeau mesaje pariorilor pentru ca aceştia să ştie ce să parieze.

Cele mai întâlnite astfel de cazuri au fost la turneele ITF Futures din estul Europei, unde meciurile nu sunt televizate, iar arbitrii pot fi uşor influenţabili, ei fiind voluntari sau foarte prost plătiţi.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version