Săptămâna trecută a avut loc la Centrul Naţional de Tenis, din Bucureşti, o nouă ediţie a Campionatului Naţional Individual de Tenis.

Miriam Bulgaru

Deşi intrarea a fost liberă, competiţia s-a disputat într-un anonimat total, doar câteva persoane, rude ale sportivilor, participând la meciuri.

Campionatul Naţional de tenis a reunit la start câteva dintre marile speranţe ale României în acest sport, dar şi nume grele precum Victor Crivoi sau Petru Alexandru Luncanu, jucători care în urmă cu câţiva ani se băteau de la egal la egal cu sportivi consacraţi.

Au fost o mulţime de dueluri încinse şi dispute spectaculoase iar în cele din urmă au triumfat Miriam Bulgaru, în competiţia de simplu feminin, şi Vasile Antonescu, la simplu masculin.

Reprezentantă a Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti şi cotată cu şansa a cincea la câştigarea competiţiei, Miriam Bulgaru a confirmat forma bună în care se află reuşind să câştige titlul de campioană naţională fără să cedeze vreun set. Mai mult, sportiva care va întâlni 19 de ani peste doar câteva zile a cedat doar 4,6 game-uri pe meci şi a făcut spectacol inclusiv în finala cu Oana Georgeta Simion, de la Steaua Bucureşti.

Miriam Bulgaru a câştigat cu 6-4, 6-0 ultimul act al competiţiei, deşi în faţa sa a stat o sportivă mai experimentată şi care era cotată cu prima şansă la câştigarea trofeului.

Miriam Bulgaru este pe locul 547 mondial în acest moment, în ierarhia WTA, şi are două turnee ITF la activ, impunându-se la Galaţi, anul trecut, şi la Varna, anul acesta.

Podiumul de la simplu feminin a fost completat de Selma Cadar, de la LPS Constanţa, jucătoare venită din calificări şi care a câştigat finala mică, scor 6-2, 6-3, împotriva Francescăi Ciutescu, de la Dinamo Braşov.

Finala masculină a fost şi mai palpitantă. Vasile Antonescu, de la Dinamo Braşov, a revenit de la 0-1 la set şi a trăit periculos în actul al doilea pentru a se impune în cele din urmă, scor 1-6, 7-5, 6-2, în confruntarea cu Dragoş Dima, de la Dinamo Bucureşti, principalul favorit al competiţiei.

Vasile Antonescu

Vasile Antonescu are 27 de ani, a fost locul 465 mondial în mai 2015, şi a câştigat un titlu ITF la simplu şi opt competiţii de dublu, reuşind victorii inclusiv în Iran, Spania, Ungaria, Germania sau Croaţia.

Podiumul de la masculin a fost completat de Dragoş Nicolae Mădăraş, sportiv care a reprezentat SCM Deva, dar care la nivel internaţional reprezintă Suedia. Obligat să joace în calificări, Mădăraş l-a înfruntat în finala mică pe veteranul Petru Alexandru Luncanu, de la Dinamo Braşov, şi a profitat de abandonul acestuia la scorul de 6-4, 4-1 pentru “suedezul” Dody.

Dody Mădăraş şi Bogdan Apostol, revelaţiile turneului

sursa foto gazetademioveni.ro

De altfel, Dragoş Mădăraş a fost revelaţia competiţiei de la Bucureşti, el reuşind să obţină medalia de bronz şi în proba de dublu masculin, alături de Bogdan Apostol, de la Clubul Sportiv Municipal Paşcani, o altă speranţă a tenisului de la noi.

Consideraţi outsideri, “Dody” Mădăraş şi “Bobo” Apostol au trecut de echipe mai bine cotate precum Abrudan-Melnic (favoriţi 7) sau Manda-Tomescu (favoriţi 4), înainte de a pierde la mare luptă semifinala cu Luncanu-Crăciun, 4-6, 6-4, 9-11, şi a câştiga prin abandon finala mică disputată împotriva echipei Zara-Marinescu.

Eforturi de sportiv

Şi pentru că toată lumea este învăţată în România să judece sportivii doar după rezultate sau în funcţie de banii câştigaţi, vă oferim şi câteva detalii de culise pentru a vă da seama despre ce înseamnă să fi sportiv în România.

Dragoş Nicolae Mădăraş a jucat 13 meciuri în nouă zile la Bucureşti, şase pe tabloul principal de simplu, cinci pe tabloul principal de dublu şi două în calificările pentru competiţia de simplu.

A încheiat competiţia cu mâinile pline de sânge, după un efort uriaş, dar nu a avut timp să se bucure de medalia cucerită. Duminică după-amiaza a încheiat finala mică disputată împotriva lui Luncanu, iar luni dimineaţa, la 09.00 ora locală, era deja la Stockholm, în Suedia, pentru a prinde trenul către Falun, localitate aflată la 196 de kilometri de capitala Suediei şi unde tânărul tenismen va participa la o competiţie dotată cu premii în valoare de 25.000 de dolari.

De altfel, în jurul orei 18.00, ora României, Mădăraş are programat deja primul meci de la Falun, urmând să debuteze în competiţia de dublu alături de localnicul David Norfeldt.

Bogdan Apostol, sportivul alături de care Dody a câştigat bronzul la Campionatul Naţional şi un turneu Futures la Bucureşti, a preferat să rămână la Bucureşti pentru a participa şi la Campionatul Naţional pe echipe. Deşi aparţine de Clubul Sportiv Municipal Paşcani, tenismenul din Iaşi va reprezenta la această competiţie Universitatea Cluj, prin parteneriat. Ulterior, Bobo Apostol va petrece o perioadă de timp în Italia, urmând să participe la mai multe turnee organizate în Peninsulă.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version