Cotată cu şansa a treia la câştigarea competiţiei, Monica Niculescu s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale turneului feminin de tenis de la Hobart (Australia), turneu dotat cu premii în valoare de 250.000 de dolari.

niculescu

Aflată într-o formă excelentă, Monica a trecut fără drept de apel de belgianca Kirsten Flipkens, sportivă pe care a învins-o, cu 6-3, 6-2, după un meci care a durat 72 de minute.

Victoria Monicăi este cu atât mai importantă cu cât românca avea un palmares negativ cu Flipkens, 2-3, sportivă în faţa căreia a pierdut chiar la Hobart, în 2013, în trei seturi.

Sportiva noastră şi-a asigurat un premiu în valoare de 5.900 de dolari şi 60 de puncte WTA. În sferturi, Monica o va înfrunta pe învingătoarea dintre cehoaica Lucie Safarova şi japoneza Risa Ozaki, sportivă ajunsă pe tabloul principal după ce a trecut de calificări.

Teoretic, Safarova este sportiva mai periculoasă dintre cele două posibile adversare, dar Monica nu a avut până acum probleme cu cehoaica învingând-o clar la US Open, în 2011, 6-0, 6-1, şi la Beijing, în 2012, 6-2, 6-0.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version