Din păcate şi la ediţia din acest an se confirmă faptul că Australian Open nu este un Grand Slam potrivit pentru sportivele din România.

Monica Niculescu (sursa foto zerofotbal.ro)
Monica Niculescu (sursa foto zerofotbal.ro)

Ţara noastră a avut şase jucătoare pe tabloul principal de simplu, însă doar două dintre ele, Sorana Cîrstea şi Irina Begu, au reuşit să acceadă în turul al doilea.

Monica Niculescu şi Ana Bogdan, ultimele două românce care au intrat în competiţie, au părăsit rapid turneul de la Melbourne.

Deşi a avut evoluţii foarte bune în startul actualului sezon, Monica nu s-a regăsit la Australian Open. Probabil şi din cauza oboselii acumulate sportiva noastră a cedat, 2-6, 6-4, 4-6, în meciul cu rusoaica Anna Blinkova, jucătoare venită din calificări.

Confruntarea a durat două ore şi 15 minute şi a fost decisă de serviciul slab al Monicăi, Blinkova reuşind să-şi procure nu mai puţin de 15 şanse de break dintre care a valorificat şase.

Aflată faţă în faţă cu Elena Vesnina, a 14-a favorită a turneului, Ana Bogdan a luptat din răsputeri pentru a lăsa o impresie cât mai bună. În cele din urmă plusul de experienţă şi-a spus cuvântul, iar rusoaica s-a impus, scor 7-5, 6-2, după 82 de minute de joc.

România rămâne cu două sportive în competiţie, Sorana Cîrstea şi Irina Begu. Ambele vor evolua miercuri, în turul al doilea, şi au meciuri extrem de dificile.

Irina dă piept cu Kristyna Pliskova (Cehia), în timp ce Sorana o va înfrunta pe Carla Suarez Navarro (Spania, a 10-a favorită a competiţiei).

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version