Suspendat de Federaţia Internaţională de Tenis, după ce a dat cu mucii în fasole la Constanţa, Ilie Năstase, fostul lider mondial, a decis să-şi ceară scuze pentru ieşirile sale, însă a făcut-o cu jumătate de gură.

Căpitanul nejucător al echipei noastre a făcut mai multe comentarii cu tentă rasistă, a înjurat unul dintre arbitri şi pe o jucătoare din echipa de FED CUP a Marii Britanii, a sărit să bată o jurnalistă britanică şi a fost exclus din arenă cu ajutorul a şase stewarzi.

Urecheat de mai toată lumea, Năstase a decis să-şi ceară scuze, dar a făcut-o cu jumătate de gură, considerând că o mare parte din vinovăţie o poartă şi presa care a exagerat.

Mesajul complet al lui Năstase arată astfel:

“În ultimele zile, numele meu şi situaţia neplăcută creată la meciul România — Anglia din cadrul Fed Cup în urma declaraţiilor mele au fost prezente în presa naţională şi internaţională. Nu doresc să contest reacţiile negative pe care le-am primit, dar aş vrea să aduc câteva cuvinte acum, după o perioadă de gândire pe această temă. Aveam 5 ani când am luat prima rachetă în mână. De atunci, tenisul a fost pentru mine mai mult decât un sport sau o profesie. A fost viaţa mea, şi pentru tenis am sacrificat aproape totul, personal sau profesional. Din păcate, acum, la 70 de ani, am reuşit să fac ceva ce nu mi-am dorit şi nu mi-am imaginat posibil: să simt că tenisul se îndepărtează de mine. Zilele trecute au fost dificile. Declaraţiile mele din cadrul meciului Fed Cup au stârnit, pe bună dreptate, controverse şi supărare în cadrul publicului, al presei şi, cel mai dureros, al lumii sportului alb. Nu voi încerca să apăr cuvintele, dar vă asigur că în spatele lor se afla doar dorinţa mea de a apăra interesele echipei României şi ale tenisului românesc. Ceea ce s-a întâmplat la Constanţa a fost exagerat de către toate părţile. Totuşi, Joanna Konta nu avea dreptul să vorbească cu arbitrul de scaun, asta putea să facă doar căpitanul echipei. I-am cerut, în mod civilizat, câteva explicaţii, iar el m-a trimis în tribună, unde mi s-a ridicat calitatea de căpitan al echipei României. După acest incident, arbitrul a suspendat meciul. Nu înţeleg care este motivul pentru care meciul a fost suspendat şi în cadrul cărui punct al regulamentului. La conferinţa de presă am fost întrebat ce părere am despre faptul că Serena este însărcinată. Eu atunci am aflat pentru prima dată acest lucru, iar reacţia mea a fost spontană. Ştiu că nimic nu poate scuza cu adevărat vorbele mele — nici tensiunea unui meci la vârf, nici atitudinea nonconformistă pentru care sunt cunoscut, nici nefericita escaladare a situaţiei. Dar viaţa mea rămâne dedicată tenisului şi publicului său şi vă rog să acceptaţi, atât cât se poate, scuzele mele. O stimez pe Serena şi o respect. Este una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din toate timpurile şi ştiu câtă muncă este în spatele acestor rezultate”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version