Francezii de la Olympique Lyon și-au adus aminte, miercuri seara, de vremurile bune când ajungeau până în fazele superioare ale cupelor europene.
Și au produs surpriza serii în UEFA Champions League, debutând cu o victorie uimitoare în grupe, 2-1 pe terenul lui Manchester City, una dintre marile favorite la câștigarea competiției.
City a dominat clar, cum au făcut de-a lungul anilor cam toate echipele antrenate de Josep Guardiola, însă englezii au fost extrem de neinspirați la finalizare.
În schimb, Cornet și Fekir au punctat pentru Lyon în prima repriză și au dat practic stingerea pe Etihad Stadium.
Bernardo Silva a redus din diferență la jumătatea reprizei a doua, însă englezii nu au avut forța necesară de a întoarce rezultatul pe final.
În derbiul serii, Real Madrid a făcut o demonstrație de forță arătând că este o formație și mai tare de la plecarea lui Cristiano Ronaldo. ‘Galacticii’ au început să se dezlănțuie ca echipă, ca forță a grupului, acum când nu mai trebuie să joace toată echipa pentru portughez.
A fost 3-0 pentru Real Madrid în confruntarea cu AS Roma, însă diferența de scor putea fi mult mai mare, ibericii ratând numeroase ocazii de a marca.
Iar apropo de Cristiano Ronaldo, trebuie spus că portughezul a avut o seară de coșmar. A fost eliminat direct în prima repriză a meciului pe care Juventus Torino l-a jucat pe terenul Valenciei.
După ce s-a consultat cu asistentul de pe partea respectivă, centralul i-a dat roșu pentru o lovire a adversarului fără balon.
Cristiano a părăsit în lacrimi terenul dar chiar și așa nu va scăpa fără cel puțin două etape de suspendare.
În ciuda eliminării premature a portughezului, la 0-0, Juventus a făcut show în Spania și s-a impus cu 2-0, grație dublei reușite de bosniacul Miralem Pjanic.
În celelalte meciuri ale serii s-au înregistrat următoarele rezultate: Ajax Amsterdam – AEK Atena 3-0, Benfica Lisabona – Bayern Munchen 0-2, Șahtior Donețk – Hoffenheim 2-2, Viktoria Plzen – ȚSKA Moscova 2-2, Young Boys Berna – Manchester United 0-3.