Răzvan Burleanu rămâne pentru încă patru ani președintele Federației Române de Fotbal.

L-a bătut de o manieră categorică pe fostul internațional Ionuț Lupescu, deși acesta a defilat cu Sir Alex Ferguson, Mircea Lucescu și Cristi Chivu și a promis o revoluție totală.

Faptul că nu a băgat în seamă cluburile mici sau cele de la fotbal feminin ori fotbal în sală, dar mai ales pozele cu Liviu Dragnea și Gabriela Firea i-au fost fatale lui Lupescu.

Primul mesaj transmis de Burleanu, după ce i-a fost validată victoria, a sunat astfel:

“Numărul meu de telefon rămâne același cum a fost timp de patru ani și după. Mulțumesc contracandidaților pentru participare. Ați fost azi foarte fermi, drepți, integri. Sunt mândru că fac parte din această familie. Trebuie să recunosc că, deși nu a fost chiar un fleac, i-am ciuruit”.

Extrem de afectat de înfrângere, Ionuț Lupescu a transmis următorul mesaj: “Felicitări președintelui pentru alegerea câștigată. Vreau să mulțumesc celor care m-au votat și celor care au avut o altă opțiune. A fost datoria mea să vin și să încerc dezvoltarea fotbalului. Sper ca în următorii patru ani să aveți performanța pe care toată lumea o așteaptă”.

Dezamăgit de faptul că a primit doar opt voturi, Marcel Pușcaș a profitat de ocazie pentru a-și anunța retragerea din fotbal.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version