Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au decis, vineri, să amâne luarea unei decizii în ceea ce priveşte posibilul faliment al clubului de fotbal Rapid Bucureşti.

rapid

Decizia este una uriaşă pentru fanii Rapidului, în condiţiile în care multe personaje din fenomen anunţau că pe 4 martie, când se împlinesc 39 de ani de la teribilul cutremur din 1977, am putea asista la un nou mare cutremur, de această dată pe linie sportivă, respectiv la falimentarea clubului din Giuleşti.

Totuşi, magistraţii au decis să mai acorde un răgaz de aproape trei luni celor ce se ocupă în acest moment de situaţia clubului, următorul termen fiind stabilit pentru 20 mai.

Încântat de vestea primită, Radu Birlică, administratorul special al clubului Rapid, a anunţat că “20 mai este un termen bun. Sunt mult mai optimist acum. Până atunci avem timp să pregătim planul de reorganizare şi să-l supunem la vot pe 28 martie, la Adunarea Generală a Creditorilor”.

Fostă campioană naţională a României, Rapid evoluează în acest moment în Liga a doua şi se află în insolvenţă de mai bine de trei ani, respectiv din decembrie 2012.

Noul termen, favorabil pentru găsirea de noi investitori

Valerii Moraru, actualul acţionar principal de la Rapid, speră ca noul termen dat de magistraţi să-i ofere timpul necesar pentru găsirea de noi investitori care să preia pachetul majoritar de acţiuni.

După ce şi-a dat seama că Rapidul este o pălărie prea mare pentru el, afaceristul basarabean a început să caute soluţii pentru a ceda clubul. Până acum s-a vorbit de un grup de afacerişti din Israel sau de finanţatori germani, însă nu s-a făcut nicio ofertă concretă pentru preluarea echipei.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version