Lumea sportului de la noi şi nu numai a încasat o lovitură dură, duminică seara, când s-a anunţat că Adina Popescu, tânăra dispărută în Nepal, a fost găsită moartă.

Adina Popescu, o tanara mereu cu zambetul pe buze
Adina Popescu, o tanara mereu cu zambetul pe buze

Adina plecase de una singură în Nepal, pentru a cuceri unul dintre cei mai înalţi munţi din lume, dar a dispărut în urmă cu 10 zile în zona Chomrong.

Rudele ai au alertat autorităţile, iar prietenii au început să strângă fonduri pentru a o găsi pe tânără. A fost alertată inclusiv Ambasada României în India, cea care asigură reprezentarea diplomatică în Nepal.

Din păcate, după aproape două săptămâni de la dispariţie, autorităţile locale au anunţat că au descoperit trupul neînsufleţit al unei tinere într-un râu din apropierea taberei Annapurna.

adina3

Şi cum locul se afla în apropiere de cel în care a fost văzută ultima dată Adina, iar zona nu este foarte frecventată de caucazieni, s-a ajuns la concluzia că este vorba despre românca de 26 de ani.

Chiar dacă mai trebuiesc întreprinse anumite demersuri oficiale, întreaga suflare este convinsă că este vorba despre trupul neînsufleţit al Adinei Popescu astfel că s-a trecut la o adevărată mobilizare generală pentru repatrierea trupului neînsufleţit.

Adina Popescu in tricoul echipei CS Agronomia Bucuresti
Adina Popescu in tricoul echipei CS Agronomia Bucuresti

Adina Popescu era sportivă de performanţă. Ea juca rugby la CS Agronomia Bucureşti, club cu care a devenit vicecampioană a României şi cu care a disputat finala Cupei României. Din păcate pasiunea pentru a escalada cei mai înalţi munţi din lume a fost mai puternică decât pasiunea pentru sport, iar finalul acestei bătălii a fost unul cutremurător.

Pasionată şi de acţiuni de voluntariat, ea şi-a oferit în mai multe rânduri serviciile pentru o organizare cât mai bună a IRB Nations Cup, turneu internaţional de rugby care are loc în fiecare vară la Bucureşti.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version