Naţională feminină de handbal a României a debutat, sâmbătă, cu o victorie la Campionatul Mondial găzduit în această perioadă de Germania.

Formaţia noastră a trecut fără mari emoţii, scor 29-17, de echipa Paraguaiului, însă ne-am fi dorit ca diferenţa de scor să fie şi mai mare pentru a demonstra că putem emite pretenţii la o medalie şi la acest turneu final după bronzul obţinut în urmă cu doi ani.

Jocul a curs într-o singură direcţie, România distanţându-se rapid la 3-0 şi 4-1 înainte să aibă 10-3 la jumătatea primei reprize şi 16-7 la pauză.

În partea a doua a jocului Ambros Martin, selecţionerul spaniol al României, şi-a permis să menajeze o serie de titulare în condiţiile în care duminică formaţia noastră are un meci ceva mai complicat cu Slovenia, echipă ce a pus întotdeauna probleme şi care are în lot nu mai puţin de nouă jucătoare de la Krim Ljubljana.

În alte meciuri jucate sâmbătă la Campionatul Mondial de handbal feminin din Germania, Rusia a făcut scor cu Tunisia, 36-16, iar Cehia a trecut greu de Argentina, 28-22. 

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version