Federaţia Română de Freestyle Kickboxing şi Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti anunţă că la Sala Polivalentă din Capitală va avea loc, în perioada 6-8 mai, Campionatul European de WTK şi WTKA.

sursa foto absoluto.ro
sursa foto absoluto.ro

La eveniment sunt aşteptaţi peste 1.500 de sportivi din 35 de ţări, inclusiv figuri emblematice din domeniu precum maestrul Tommaso D’Adamo sau Brian Beck.

Adrian Dejanu, preşedintele Federaţiei Române de Freestyle Kickboxing, anunţă că “este cea mai importantă competiţie de dedicată amatorilor, organizată anul acesta în România. Vorbim despre mai mult de 1.800 de sportivi şi oficiali. Va fi o mare desfăşurare de forţe şi ne bucurăm că ţara noastră a fost selectată pentru a găzdui un asemenea eveniment”.

Ticu Plăcintă, preşedintele Fundaţiei pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, speră ca “prin co-organizarea Campionatului European de WTK şi WTKA Fundaţiei noastre să-i fie recunoscute efortul şi implicare în activităţile de şi pentru tineret”.

Cei peste 1.500 de sportivi care vor participa la competiţie se vor întrece în diferite probe precum freestyle, semi, light, kick light, K1 light, muay boran, musical forms, forme.

Intrarea la eveniment va fi liberă, România urmând a fi reprezentată de sportivii cluburilor afiliate Federaţiei Române de Freestyle Kickboxing.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version