Echipa de FED CUP a României va da piept cu puternica formaţie a Germaniei în barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială.

Romania a ratat o sansa uriasa de a se califica in semifinalele FED CUP sursa foto ovidiublag.ro
sursa foto ovidiublag.ro

Confruntarea va avea loc pe 16-17 aprilie şi va fi găzduită de ţara noastră, cel mai probabil tot la Cluj. Ambele echipe au ajuns la baraj după ce au pierdut în sferturile de finală.

Dacă România a fost învinsă pe teren propriu de Cehia, campioana mondială en-titre, cu 3-2, Germania a fost învinsă, tot acasă şi tot cu acelaşi rezultat, de Elveţia.

Germania este de două ori câştigătoare a Cupei Federaţiei, iar ultimul mare rezultat al ei a fost finala jucată în 2014 şi pierdută, cu 1-3, chiar în faţa Cehiei.

pub-7card

Germania este o echipă asemănătoare Cehiei, cu nu mai puţin de şapte jucătoare între primele 53 ale lumii, astfel că staff-ul echipei are de unde să aleagă, mai ales că vorbim despre Angelique Kerber (locul 2 mondial şi campioana en-titre de la Australian Open), Andrea Petkovic (semifinalistă de simplu la Roland Garros şi de dublu la Wimbledon), Sabine Lisicki (finalistă la Wimbledon atât la simplu, cât şi la dublu), Annika Beck (sportivă aflată în acest moment în vârful carierei) sau Julia Goerges (fost loc 15 mondial şi o mare specialistă de dublu).

România şi Germania s-au mai întâlnit o singură dată, în 1974, la Napoli (Italia), iar atunci s-au impus nemţoaicele, cu 3-0.

Celelalte meciuri din barajul de menţinere în Grupa Mondială a FED CUP sunt Rusia – Belarus, Australia – SUA şi Spania – Italia.

Tot pe 16 şi 17 aprilie se vor disputa meciurile din semifinalele FED CUP, Elveţia – Cehia şi Franţa – Olanda.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version