Simona Halep s-a calificat, joi, în semifinalele turneului feminin de tenis de la Madrid, competiţie dotată cu premii în valoare de aproape 4,8 milioane de euro, după ce a trecut, cu 6-3, 0-6, 6-1, de Irina Begu.

halep

A fost pentru prima dată în istorie când două jucătoare din România s-au înfruntat într-un sfert de finală la un turneu Premier Mandatory.

Mai încrezătoare în forţele ei, Simona a început tare meciul, s-a distanţat rapid şi şi-a adjudecat primul set, cu 6-3, graţie în special unui serviciu al doilea mult mai eficient.

Convinsă de victorie, Simona a luat piciorul de pe acceleraţie în setul al doilea şi asta a costat-o scump. A început să comită greşeli neforţate, să se enerveze şi, în cele din urmă, a pierdut actul cu un scor neverosimil, 0-6. Asta deşi la jumătatea setului l-a încheiat la ea pe antrenorul Darren Cahill pentru a-i reproşa că indicaţiile sale din tribună se aud mai greu decât cele din tabăra Irinei.

În decisiv, Simona şi-a revenit, şi-a recuperat jocul şi s-a impus fără probleme, 6-3, 0-6, 6-1, la capătul unei partide care a durat doar 96 de minute.

În urma acestui rezultat, Simona îşi asigură peste 225.000 de euro şi 390 de puncte WTA, în timp ce Irina rămâne cu aproape 115.000 de euro şi 215 puncte WTA, dar şi cu satisfacţia că a făcut un turneu foarte bun, deşi abia a revenit după o accidentare serioasă şi nu este la 100% din potenţial.

În semifinale, Simona Halep ar putea da peste o altă jucătoare din România, dacă Patricia Maria Ţig o bate, joi seara, pe australianca Samantha Stosur. Până atunci, Sorana Cîrstea joacă şi ea împotriva Dominikăi Cibulkova pentru calificarea în semifinale.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version