Boxerul român Lucian Bute se bate vineri seara (sâmbătă dimineaţa la Bucureşti) cu columbianul Eleider Alvarez, într-un meci găzduit de Videotron Centre din Quebec (Canada).

Alvarez, neînvins în cele 20 de meciuri disputate până acum la profesionişti, îşi pune în joc centura de campion WBC Silver la categoria semigrea.

În plus, învingătorul dintre Bute şi Alvarez ar urma să se bată pentru titlul mondial cu canadianul Adonis Stevenson, actualul deţinător al centurii supreme în versiunea WBC.

Ajuns la aproape 37 de ani, Lucian ştie că meciul cu Alvarez este ultima lui şansă la o partidă cu titlul mondial pe masă şi vrea să arunce în luptă toate armele pe care le are la dispoziţie.

Românul a arătat extrem de pregătit la ultimul antrenament cu public, staff-ul său precizând că Bute nu a mai avut musculatura atât de bine definită la niciunul dintre meciurile susţinute la profesionişti.

Totuşi, Jean Luc Legendre, specialistul în materie de box al rds.ca, consideră că românul are şanse minime să dea lovitura în meciul pe care îl va disputa vineri seara.

Lăsând la o parte diferenţa de vârstă, Bute e mai bătrân cu cinci ani, Legendre consideră că cel puţin în ultimele meciuri Lucian a părut mult mai greoi decât adversarul său.

În plus, jabul de stânga, una dintre loviturile preferate ale lui Bute, a fost extrem de ineficientă în partida cu Badou Jack disputată în aprilie anul trecut şi încheiată la egalitate. Conform statisticilor, Bute l-a atins pe suedez de doar 41 de ori, în 12 reprize, cu jabul, din 363 de lovituri lansate.

Mai mult, Legendre consideră că, chiar şi dacă Bute dă drumul mai inteligent şi mai eficient la braţe, românul nu are forţa necesară pentru a-l pune în dificultate pe Alvarez, sportiv care a avut puterea să câştige mai multe partide deşi a ieşit destul de şifonat din ele.

Nu în ultimul rând, Legendre susţine că Bute va trebui să acorde o atenţie deosebită contraatacurilor excelente ale columbianului, boxer renumit pentru stilul de a boxa pe contră.

Legendre consideră că singura şansă a românului ar fi ca Bute să ştie să profite de dificultăţile avute de Alvarez în gestionarea tensiunii. Columbianul a mai fost considerat favorit şi în alte meciuri şi a făcut faţă cu greu presiunii generate de riscul de a pierde burse de milioane de dolari şi şansa de a se bate pentru titlul mondial.

Specialistul canadian aduce aminte de victoriile obţinute cu mari emoţii împotriva columbianului Edison Miranda (septembrie 2013) şi Andrew Gardiner (ianuarie 2014), când tensiunea meciurilor au fost aproape să-l coste pe Alvarez. Mai mult, Legendre aminteşte şi faptul că cele mai bune meciuri ale lui Alvarez au fost cele cu Ryno Liebenberg (octombrie 2014) şi Anatoly Dudchenko (iunie 2015), meciuri pe care columbianul le-a câştigat prin knock-out, profitând de faptul că nu le-a disputat pe tărâm canadian, unde tensiunea produsă de fani este mai mare.

Alvarez, care a câştigat toate cele 21 de meciuri disputate până acum la profesionişti, a devenit campion WBC Silver la categoria semigrea după ce l-a bătut pe Liebenberg, la Monte Carlo. De atunci, columbianul a mai disputat cinci meciuri, dar doar în două şi-a pus în joc centura, cu Isidro Prieto şi cu Isaac Chilemba.

De remarcat că atât Bute, cât şi Eleider Alvarez au dat piept cu Edison Miranda de-a lungul timpului. Dacă boxerul columbian şi-a învins compatriotul la decizie, în septembrie 2013, Bute l-a făcut knock-out pe Miranda, în aprilie 2010, într-un meci disputat, însă, în limitele categoriei supermijlocii.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version