Steaua Bucureşti a câştigat, duminică seara, cu 1-0, derbiul cu Astra Giurgiu din etapa a şaptea a Ligii I la fotbal.

sursa foto digisport.ro
sursa foto digisport.ro

Vicecampioana României s-a impus graţie unui gol norocos marcat, culmea, de Fernando Boldrin, unul dintre jucătorii aduşi de Gigi Becali chiar de la Astra.

Însă întregul meci a fost dominat de prestaţia lamentabilă a centralului Marius Avram, cel care a iritat pe toată lumea cu deciziile luate aiurea şi cu modul de a arbitra.

Centralul i-a iertat pe jucători în multe momente de acordarea unor cartonaşe, dar a exagerat în alte momente, aruncând mult prea uşor cu galbenele în stânga şi în dreapta.

De altfel, a existat şi un eliminat, Junior Morais, trimis la cabine după două faze aiurea. Brazilianul a luat primul galben pentru că l-a certat pe Avram că nu îl avertizează pe un stelist care întârzie executarea unei lovituri libere. Al doilea galben, fază decisivă a meciului, a venit în urma unei contre perfect regulamentare asupra lui Adi Popa.

Imediat după ce Junior Morais a văzut al doilea galben, spiritele s-au încins mai ales între cele două bănci de rezerve, MM Stoica făcând ce ştie mai bine, respectiv agitându-i pe adversari.

Chiar şi în 10, Astra a fost aproape în câteva rânduri de a egala, dar Budescu şi Alibec nu au găsit culoarul necesar pe un portar, Florin Niţă, aflat în zi mare.

S-a terminat Steaua – Astra 1-0 şi trupa antrenată de Laurenţiu Reghecampf are acum patru puncte peste FC Botoşani şi CS Universitatea Craiova, cinci peste Dinamo, care însă are un meci mai puţin disputat, şi 12 puncte peste Astra, echipă aflată în acest moment abia pe locul 11.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version