Steaua Bucureşti s-a impus sâmbătă seara, scor 1-0, în partida cu ACS Politehnica Timişoara de pe teren propriu.
Cotată drept mare favorită în acest meci, formaţia antrenată de Laurenţiu Reghecampf a tremurat serios pentru cele trei puncte, singurul gol al meciului fiind marcat de Adi Popa în minutul 33.
În ciuda victoriei obţinute, care face ca Steaua să redevină lider al Ligii I pentru cel puţin două zile (Viitorul Constanţa şi Gaz Metan Mediaş vor juca luni), vicecampioana României a lăsat o impresie jalnică semn că trupa lui Reghecampf are mare nevoie de o remaniere în iarnă.
Mai întâi, la nivel de joc, trebuie precizat că, deşi a avut posesia balonului, Steaua a trimis doar patru şuturi spre poarta adversă în 90 de minute şi asta în condiţiile în care a întâlnit codaşa clasamentului.
Apoi, la nivel de atitudine, trebuie precizat că Alexandru Bourceanu, unul dintre liderii echipei, şi-a încheiat groaznic contractul cu Steaua. Mijlocaşul de 31 de ani a intrat la pauză, dar nu a prins finalul meciului pe teren fiind eliminat direct după un fault criminal asupra lui Drăghici. Iar Bourceanu nu a fost singurul jucător al Stelei care a dat semne că nu mai este atras de atmosfera din lotul vicecampioanei.
Nu în ultimul rând, Steaua a avut doar în jur de 250 de susţinători în tribune, un record negativ pentru istoria cele mai iubite echipe din România.
În afară de Steaua Bucureşti – ACS Politehnica Timişoara, din etapa a 21-a a Ligii I la fotbal s-au mai disputat partidele Concordia Chiajna – CS Universitatea Craiova 0-0 şi FC Voluntari – CFR Cluj 2-1.
Duminică avem ASA Târgu Mureş – Pandurii Târgu Jiu (18.00) şi CSM Politehnica Iaşi – Dinamo Bucureşti (20.30), iar luni avem Gaz Metan Mediaş – Astra Giurgiu (18.00) şi Viitorul Constanţa – FC Botoşani (20.30). Toate meciurile sunt transmise în direct de Digi Sport 1, Dolce Sport 1 şi LOOK TV.