La aproape două luni de la desfășurarea ultimei etape a sezonului 2016-2017, Liga I la fotbal are, în sfârșit, o campioană.

 

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunțat, joi dimineața, că Viitorul Constanța este campioana de drept a României pentru sezonul 2016-2017.

Învins de nașul său, Gheorghe Hagi, Gigi Becali, patronul FCSB, a încercat marea cu sare în speranța că își va ușura misiunea către zecile de milioane de euro din grupele UEFA Champions League.

Becali a mers la TAS, reclamând că, conform regulamentului în vigoare, la egalitate de puncte echipa sa este câștigătoarea campionatului.

Pentru a stabili exact urnele în care se vor afla cele două echipe la tragerea la sorți pentru turul III preliminar din UEFA Champions League, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a fost obligat să judece cazul în regim de urgență.

Astfel că miercuri, în prima parte a zilei, au avut loc audierile, iar miercuri după-amiaza și joi dimineața a fost dezbătut cazul. În cele din urmă verdictul a fost unul cât se poate de clar, Viitorul Constanța fiind desemnată campioana României la fotbal.

Informația a fost confirmată deja de Federația Română de Fotbal, care se laudă că “verdictul nu putea fi altul decât cel validat în Comitetul Executiv al FRF în urmă cu mai mult de o lună”.

Cristian Bivolaru, unul dintre liderii clubului Viitorul, a precizat că “după o lună și jumătate avem și noi o dimineață plăcută. A fost un examen complicat, dar acum ne pregătim să desfacem șampania”.

Tragerea pentru turul III preliminar al UEFA Champions League va avea loc vineri, la Nyon. Aflată pe ruta campioanelor, Viitorul Constanța ar putea pica împotriva unor formații precum Olympiakos Pireu, Celtic Glasgow, Red Bull Salzburg, FC Copenhaga sau Legia Varșovia, cel mai slab posibil adversar cotat fiind Qarabag Agdam.

În schimb, aflată pe ruta non-campioanelor, FCSB nu ar prea multe variante la dispoziție, ea urmând să dea piept cu Dinamo Kiev, Ajax Amsterdam, Viktoria Plzen, ȚSKA Moscova sau FC Bruges.

Situația se complică și mai tare pentru FCSB dacă ajunge în play-off, acolo așteptând-o echipe precum Sevilla, Napoli sau Liverpool.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version