Ca în fiecare săptămână, zeci de sportivi români sunt implicaţi în turneele de tenis găzduite de staţiunea turcă Antalya.

Şi în această săptămână avem atât turneu masculin, cât şi turneu feminin de 15.000 de dolari.

Iar de această dată, numărul românilor ajunşi pe tabloul principal este de 12. Vorbim despre Cristina Dinu, Gabriela Tătăruş, Teodora Stângă şi Andreea Roşca, la feminin, şi de Răzvan Bobleagă, Luca George Tatomir, Edris Fetisleam, Vasile Antonescu, Călin Manda, Sorin Iordache, Bogdan Apostol şi Dragoş Dima, la masculin.

Valentin Vanţa, Alexandru Manole, Cristian Voinea, Tudor Gheorghiţă, Mihnea Bara, Daniel Cozma, Alexandru Stroe, Valentin Dincă, Ioana Toanchină, Ioana Gheorghiţă, Alexandra Tincu, Andreia Beberechi şi Andra Niţescu sunt ceilalţi 13 tenismeni români care şi-au căutat strălucirea la turneul de la Starlight Resort Hotel, dar nu au reuşit treacă de faza calificărilor.

Din păcate, competiţia propriu-zisă nu a început foarte bine pentru sportivii români. Cinci dintre românii prezenţi pe tabloul principal de simplu părăsind rapid competiţia.

Printre eliminaţi s-a regăsit şi Vasile Antonescu. Deşi cotat cu şansa a şasea la câştigarea turneului şi semifinalist la competiţia de săptămâna trecută, Antonescu a cedat în faţa polonezului Maciej Smola.

Românul a câştigat primul set la tiebreak, 7-6, dar le-a cedat pe următoarele două fără mare luptă, scor 4-6, 2-6.

În cel mai spectaculos meci al zilei, Bogdan Apostol, locul 894 mondial, a predat o adevărată lecţie de tenis şi a produs o mare surpriză, surclasându-l, scor 6-2, 6-3, pe Dragoş Dima, al doilea favorit al competiţiei.

Bogdan Apostol a avut nevoie de doar 59 de minute pentru a-şi asigura victoria împotriva unui adversar faţă de care are un deficit de peste 400 de locuri în ierarhia mondială şi care în septembrie devenea vicecampion naţional al României.

Deocamdată, Bogdan Apostol (21 de ani) este singurul reprezentant al României ajuns în optimile de simplu din Antalya. El va evolua în turul următor împotriva austriacului Alexander Erler (20 de ani, locul 817 mondial).

Erler are deja o victimă din România la activ. În primul tur l-a învins, cu 7-5, 6-1, pe Andrei Iordache (19 ani).

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version