Simona Halep, a doua favorită a turneului feminin de tenis de la Beijing (China), s-a calificat în semifinalele competiţiei dotate cu premii în valoare de peste şapte milioane de dolari.
În primul meci din faza sferturilor de finală, Simona a făcut o nouă demonstraţie de forţă şi a spulberat-o, scor 6-2, 6-1, pe Daria Kasatkina, marea speranţă a Rusiei.
Simona a avut nevoie de doar 70 de minute pentru a pune capăt unei dispute în care a avut mai mereu iniţiativa şi a profitat şi de un serviciu foarte bun, mai ales în setul al doilea.
Sportiva noastră şi-a asigurat un cec în valoare de peste 310.000 de dolari şi 390 de puncte WTA cu minim de efort, ea pierzând doar 20 de game-uri până acum, în patru meciuri jucate, majoritatea în primul tur, când s-a încălzit mai greu în confruntarea cu americanca Alison Riske.
În semifinale, Simona Halep va da piept cu învingătoarea dintre Sorana Cîrstea şi Jelena Ostapenko, a noua favorită a turneului.
Halep este din nou foarte aproape de poziţia de lider al ierarhiei WTA. În acest moment, Garbine Muguruza, liderul mondial, are 6.135 de puncte WTA. Simona a ajuns la 5.915 puncte, dar a rămas în competiţie, deci îşi poate îmbunătăţi rezultatul.
Singura sportivă care mai este implicată în calcule, este ucrainianca Elina Svitolina, cea care o va înfrunta pe Caroline Garcia, din Franţa, în sferturi. Dar Svitolina are de apărat un rezultat mult mai bun, semifinală, decât turul III bifat de Simona anul trecut.
Astfel, dacă Simona accede în finală şi Svitolina nu câştigă competiţia, românca devine noul lider al ierarhiei WTA. Evident, dacă Svitolina părăseşte competiţia în sferturi sau semifinale, misiunea Simonei va fi şi mai uşoară.