Irina Begu, a patra favorită a competiţiei, s-a calificat, joi, în semifinalele turneului feminin de tenis de la Shenzhen (China), competiţie dotată cu premii în valoare de 750.000 de dolari.

sursa foto Facebook Irina Begu

Irina a demonstrat că a trecut peste pasa proastă de anul trecut şi a redevenit luptătoarea pe care o ştiam cu toţii. Ea s-a impus după două seturi spectaculoase, 7-5, 7-5, în confruntarea cu unguroaica Timea Baboş, a opta favorită a competiţiei şi o jucătoare care pierduse doar cinci game-uri în cele două meciuri jucate până acum.

Irina şi-a asigurat un cec în valoare de 43.663 de dolari şi 110 puncte WTA, graţie cărora are mari şanse să reintre în topul celor mai bune 40 de jucătoare ale lumii.

Culmea este că pentru sportiva noastră urmează un posibil duel cu Simona Halep, dacă liderul mondial trece în sferturi de Aryna Sabalenka, din Belarus.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version