Marius Copil, cel mai bun tenismen român al momentului, s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale Dubay Duty Free Tennis Championships, competiţie dotată cu premii în valoare de peste 2,6 milioane de dolari.

Pentru a ajunge în optimi, Copil (locul 124 mondial) a obţinut o victorie spectaculoasă, 6-4, 6-2, cu neamţul Jan Lennard Struff, locul 59 mondial.

Tenismenul nostru a avut nevoie de 67 de minute pentru a bifa al treilea succes consecutiv de la Dubai, Copil ajungând pe tabloul principal după ce a câştigat două meciuri în calificări.

Împotriva lui Struff, românul a făcut, ca de obicei, diferenţa cu serviciul puternic şi loviturile în forţă, însă de această dată Copil a reuşit doar opt aşi.

Sportivul nostru şi-a asigurat 34.100 de dolari şi 65 de puncte ATP care îl ajută să se apropie vertiginos de topul celor mai buni 100 de jucători ai lumii.

În optimi, Copil are un meci foarte greu cu francezul Lucas Pouille, al şaptelea favorit al competiţiei şi locul 15 mondial. Pouille a trecut în primul tur de cehul Adam Pavlaşek, locul 93 mondial, scor 6-2, 6-2.

Copil şi Pouille s-au întâlnit o singură dată până acum. Francezul s-a impus, scor 6-4, 4-6, 6-4, 6-1, în primul tur de la Wimbledon, anul trecut.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version