România are deja o reprezentantă în turul al doilea al turneului de la Roland Garros, al doilea Grand Slam de tenis al anului.

Mihaela Buzărnescu, a 31-a favorită a competiției și ocupanta locului 32 mondial, a trecut fără mari probleme, scor 6-3, 6-3, de americanca Vania King, sportivă ajunsă undeva la subsolul clasamentului WTA, după ce, în 2006, ajungea pe locul 50 mondial.

A fost un meci care a durat 87 de minute și în care Mihaela și-a asumat riscuri încă din startul fiecărui set, fiind mai mereu în fața adversarei sale.

Mihaela și-a asigurat, deja, un cec în valoare de 79.000 de euro și 70 de puncte WTA și are în continuare un culoar relativ favorabil, în turul al doilea urmând să dea piept cu suedeza Rebecca Peterson, jucătoare venită din calificări.

Rebecca Peterson, aflată în acest moment pe locul 96 mondial, a trecut în primul tur de Su Wei Hsieh, din Taipei, locul 49 mondial, scor 6-4, 6-3.

Mihaela Buzărnescu și Rebecca Peterson s-au mai întâlnit de două ori până acum, iar de fiecare dată s-a impus sportiva noastră. A fost 6-2, 6-2 la Versmold, în Germania, anul trecut, și 7-6, 4-6, 6-3 la Midland, în SUA, anul acesta.

Din păcate, Marius Copil, singurul reprezentant al României pe tabloul principal de simplu masculin, a părăsit deja competiția.

A avut 2-0 la seturi cu italianul Marco Cecchinato, dar în cele din urmă a trebuit să se recunoască învins, scor 6-2, 7-6, 5-7, 2-6, 8-10, la capătul unui meci care a durat trei ore și 44 de minute de joc și în care Copil a servit 23 de ași, cam de două ori mai mulți decât adversarul său.

Luni mai intră în scenă Alexandra Dulgheru, care are încheiat meciul din primul tur cu Christina McHale, din SUA. Partida s-a întrerupt duminică seara, la 1-1 la seturi, 7-5 pentru McHale și 7-6 pentru sportiva noastră.

Până acum, ediția din acest an a Roland Garros-ului a fost plină de surprize. Jelena Ostapenko, deținătoarea trofeului, dar și Venus Williams sau Stanislas Wawrinka au părăsit deja competiția.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version