Mihaela Buzărnescu s-a calificat, luni, în 16-imile de finală ale turneului feminin de tenis de la Doha, competiție dotată cu premii în valoare de aproape 3,3 milioane de dolari.

Sportiva noastră a învins destul de clar, scor 7-5, 6-4, o sportivă mai bine clasată în ierarhia mondială, respectiv pe ucrainianca Lesia Țurenko.

Iar Mihaela putea să închid și mai rapid jocul. Ea a avut chiar 5-2 și serviciul în actul al doilea și a ratat cinci mingi de meci înainte de a pune capăt disputei.

Mihaela și-a asigurat 60 de puncte WTA și un premiu în valoare de 17.325 de dolari, iar în turul al doilea ar putea profita de inconstanța arătată în ultima perioadă de Jelena Ostapenko, chiar dacă jucătoarea din Letonia este considerată a șasea favorită la câștigarea trofeului.

Luni mai este programat meciul Monica Niculescu – Maria Șarapova, în timp ce marți ar urma să se dispute partidele Irina Begu – Samantha Stosur și Sorana Cîrstea – Maria Sakkari.

Cotată cu șansa a doua la câștigarea turneului, Simona Halep are dubii în legătură cu participarea sa, din cauza problemelor medicale. În cazul în care se decide să intre pe teren, Simona ar urma să dea piept cu învingătoarea dintre rusoaica Ekaterina Makarova și chinezoaica Shuai Zhang.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version