Luni, în a doua zi a Open-ului Franţei, au intrat în focuri şi primele reprezentante ale României în competiţia de simplu de la Roland Garros.

Monica Niculescu (sursa foto zerofotbal.ro)

Ana Bogdan şi Monica Niculescu au deschis balul, însă ambele sportive au părăsit prematur competiţia. Ajunsă în premieră pe tabloul principal de la Roland Garros, Ana Bogdan a rezistat doar 85 de minute în confruntarea cu tunisianca Ons Jabeur.

Culmea este că, deşi venită din calificări, Ana Bogdan era mai bine cotată decât Jabeur, tunisianca prinzând tabloul principal din postura de lucky-looser.

Însă Jabeur şi-a revenit rapid după înfrângerea suferită cu japoneza Miyu Kato, în ultimul tur al calificărilor, şi a făcut instrucţie cu sportiva noastră, scor 6-3, 6-4.

Monica Niculescu a intrat în luptă cu Anett Kontaveit, din Estonia. Obligată să abandoneze săptămâna trecută, la Nurnberg, din cauza unor probleme medicale, Monica nu s-a refăcut complet şi a fost de nerecunoscut împotriva estoniancei.

Kontaveit s-a impus clar, 7-5, 6-1, după 83 de minute de joc şi ne-a tăiat una dintre speranţele la un parcurs lung în această competiţie.

Alte două sportive din România urmează să intre luni seara în competiţie, Irina Begu şi Patricia Maria Ţig. Prima dă piept cu Mariana Duque Marino, din Columbia, în timp ce a doua înfruntă o favorită, pe Anastasia Pavliucenkova, din Rusia, cap de serie numărul 16. Lista se încheie marţi, când Simona Halep şi Sorana Cîrstea sunt aşteptate să debuteze şi ele la ediţia din acest an a Open-ului Franţei.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version