Sorana Cîrstea consideră că Johanna Konta s-a comportat neprofesional și a multiplicat scandalul

Echipele de tenis ale României şi Marii Britanii sunt la egalitate, 1-1, după primele două meciuri disputate din barajul de rămânere-promovare a Grupei Mondiale II din FED CUP.

sursa foto digisport.ro

Partida a fost deschisă sâmbătă de victoria categorică obţinută de Simona Halep. Locul 5 mondial, Simona nu a avut probleme cu Heather Watson, a doua jucătoare a britanicelor. 

Halep a impus constant ritmul şi a avut nevoie de 70 de minute pentru a câştiga, scor 6-4, 6-1, la capătul unui set al doilea care a mers într-o singură direcţie.

Din păcate, al doilea meci al zilei, cel dintre Sorana Cîrstea, înlocuitoarea de ultim moment a Irinei Begu, şi Johanna Konta s-a disputat sub semnul unui show odios pus în scenă de Ilie Năstase, căpitanul nejucător al României.

Ajuns la o vârstă venerabilă, Năstase, fost lider mondial şi fost campion la Roland Garros şi US Open, a demonstrat că numeroasele apariţii în presa mondenă l-au făcut să-şi piardă complet controlul.

Năstase, care este recidivist după ce s-a dat aiurea în spectacol şi la conferinţa de presă de la tragerea la sorţi, a înjurat arbitrul de scaun, dar şi pe reprezentantele taberei adverse.

Totul s-a produs în cele mai nepotrivit moment. Konta câştigase primul set, 6-2, dar Sorana revenise în actul al doilea şi se distanţase la 3-1.

Britanicele au solicitat arbitrului de scaun să facă linişte în tribune, moment în care Năstase şi-a pierdut cumpătul. Printre altele, acesta a precizat că “e normal ca spectatorii să se manifeste, doar nu suntem la operă”, iar apoi a început să arunce cu înjurături în stânga şi în dreapta.

Încurajaţi de ieşirea necontrolată a lui Năstase, fanii au început să huiduie, moment în care britanicele au ieşit de pe teren. Partida a fost întreruptă, iar Năstase a fost eliminat din loja oficială, iar apoi exclus din tribune.

A fost nevoie de 6 stewarzi ca Năstase să fie scos în afara arenei, dar incidentele erau departe de final. Văzând că Eleanor Crooks, una dintre jurnalistele străine acreditate la eveniment, filmează momentul în care este scos pe braţe în afara aranei, Năstase a înjurat-o şi pe aceasta şi a vrut să o ia la bătaie.

Sorana Cîrstea nu şi-a revenit din şocul acestor incidente şi nu a mai câştigat niciun game până la final, cedând partida, scor 2-6, 3-6.

Urmează o anchetă în urma căreia Năstase ar putea fi chiar exclus din tenis. Cert este că Ilie va fi suspendat de la meciurile de duminică.

Duminică, începând cu ora 12.00, avem Simona Halep – Johanna Konta şi Sorana Cîrstea – Heather Watson. În cazul în care, după patru meciuri, este 2-2 vom avea şi un meci de dublu pentru departajare.

Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea a declarat la conferința de presă de după meciul cu Johanna Konta:

“Am fost făcută țigancă, idioată și mai știu eu cum peste tot în lume. Nu am plâns niciodată, am stat acolo și am jucat. Ești în FedCup, trebuie să ți-o asumi, nu ești la Wimbledon. Nu am fost nici măcar anunțată dacă ies sau nu de pe teren. Arbitrul nu mi-a zis nimic, dintr-o dată conta numai echipa Marii Britanii. Consider că a fost o strategie.

Bun, l-a eliminat pe domnul Năstase, dar la 3-1 ai început să plângi. Ai mai jucat un game, nu mai avem zece ani. Stai în teren și joacă până la final, nu mai suntem la grădiniță.

Publicul a fost de notă zece. ITF-ul are sediul la Londra. Johanna a exagerat. Se pare că suntem mai puternici că popor decât englezii (n.r. adică nu plângem din orice). Suntem români și trebuie să ne asumăm că vom fi persecutați.”

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version