Americanca Serena Williams a câştigat sâmbătă, pentru a şaptea oară în istorie, finala de la Australian Open, primul Grand Slam de tenis al anului.

serena

Serena s-a impus fără mari probleme, scor 6-4, 6-4, în finala disputată tocmai împotriva surorii sale, Venus Williams. A fost o partidă în care Serena şi-a impus plusul de vivacitate şi de forţă încă din start şi a controlat jocul în mare măsură.

A fost a treia finală la rând jucată de Serena Williams la Melbourne, americanca fiind campioană în 2015, dar doar vicecampioană anul trecut, când a pierdut disputa cu nemţoaica Angelique Kerber.

Succesul Serenei, coroborat cu parcursul slab al lui Kerber de la ediţia din acest an, face ca americanca să revină pe locul 1 mondial, cu un avans de 665 de puncte.

În schimb, Venus, care avea de apărat doar 10 puncte la Melbourne, revine între cele mai bune 10 jucătoare ale lumii, ea reuşind să depăşească sportive precum Bacszinsky, Svitolina sau Carla Suarez Navarro.

Duminică, de la 10.30 (ora României), are loc finala masculină dintre Roger Federer şi Rafael Nadal.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version