În avanpremiera sezonului 2018, Simona Halep a câştigat, duminică, turneul feminin demonstrativ de tenis de la Hua Hin (Thailanda).

Simona a trecut fără drept de apel de una dintre cele mai bune prietene ale sale din circuit, Karolina Plişkova, din Cehia.

A fost 6-2, 6-3, la capătul unui meci care a curs într-o singură direcţie şi care s-a încheiat după numai 61 de minute de joc. Simona a demonstrat încă o dată că este extrem de pregătită pentru startul noului sezon.

În semifinale, sportiva noastră trecuse, de asemenea fără probleme, de Johanna Konta, din Marea Britanie, scor 6-3, 6-3.

Simona Halep va debuta în noul sezon în turneul de 750.000 de dolari de la Shenzhen (China), urmând a fi cap de serie numărul 1.

Principalele sale adversare sunt Jelena Ostapenko, rusoaica Maria Şarapova şi chinezoaica Shuai Zheng. Alături de Simona, la Shenzhen vor mai evolua şi Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu şi Raluca Olaru, ultima urmând să participe în competiţia de dublu.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version