Cotată cu şansa a treia la câştigarea competiţiei, Simona Halep s-a calificat, joi, în semifinalele turneului feminin de tenis de la Madrid (Spania).

Halep, care este deţinătoarea trofeului, a obţinut una dintre cele mai spectaculoase victorii din ultima vreme, impunându-se, scor 6-1, 6-1, în confruntarea cu Coco Vandeweghe (SUA).

Halep a avut nevoie de doar 61 de minute pentru a-şi adjudeca o victorie care îi asigură 390 de puncte WTA, 258.000 de euro, dar şi posibilitatea de a reveni pe locul 4 mondial, Simona recuperându-şi o mare parte din punctele pierdute din cauza decalării competiţiei din capitala Spaniei.

Măcar teoretic, pentru Simona urmează o adversară accesibilă în semifinalele, în condiţiile în care nici Kiki Bertens, nici Anastasija Sevastova nu se aflau pe lista favoritelor la începutul competiţiei.

Halep are bilanţ echilibrat cu ambele jucătoare, respectiv 2-1 la victorii cu Bertens şi 3-3 cu Sevastova, însă cu ultima n-a mai pierdut din 2011, din Luxemburg, în timp ce cu olandeza a pierdut în 2012, în Maroc.

Simona poate da lovitura joi seara, ea urmând să joace şi în sferturile de finală ale competiţiei de dublu, alături de Irina Begu. Cele două îşi vor măsura forţele cu favoritele 4, indianca Sania Mirza şi Yaroslava Şvedova, din Kazahstan.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version