Aventura Simonei Halep de la Eastbourne s-a încheiat în faza sferturilor de finală, sportiva noastră fiind învinsă joi, scor 7-5, 4-6, 1-6, de daneza Caroline Wozniacki.
Implicată într-un turneu plin de peripeții, Simona a părăsit competiția după ce a jucat practic 5 seturi și aproape 4 ore numai joi, când a trebuit să termine meciul din optimi cu Țvetana Pironkova și să dea piept și cu daneza Caroline Wozniacki.
Întrerupt miercuri, la 7-6 și 2-1 pentru bulgăroaica, meciul Simonei cu Pironkova a căpătăt accente dramatice, în special din cauza faptului că disputa a avut loc pe un teren periferic, iar arbitrul de scaun a abuzat de decizii extrem de curioase.
În cele din urmă, plusul de experiență și viteza mai bună de deplasare pe teren au făcut diferența, iar Simona s-a impus, greu, scor 6-7, 7-6, 7-5.
În total, meciul a durat două ore și 43 de minute, dintre care aproape două ore s-a jucat joi.
A urmat teribilul duel cu Wozniacki, o adversară extrem de agresivă și greu de controlat pe iarbă. Caroline a fost avantajată de program. A intrat mai devreme în focuri joi și a stat doar 64 de minute pe teren cu Elena Vesnina, 6-1, 6-2. În plus, daneza nu a fost obligată să schimbe terenul.
Profitând de aceste avantaje, Wozniacki a intrat tare în meci și a condus cu 5-2 în primul set, moment din care jocul Simonei s-a schimbat radical. Halap a apăsat pe accelerație cu ultimele forțe, a găsit lovituri miraculoase și a câștigat opt game-uri la rând, reușind să conducă cu 7-5 și 3-0.
Din păcate, oboseala și-a spus cuvântul, iar Simona nu a reușit să rezolve meciul. Wozniacki a fost inteligentă, a rupt ritmul cu o intervenției a staff-ului tehnic și a preluat conducerea ostilităților.
Daneza a egalat la seturi, câștigând cu 6-4 actul al doilea, moment în care jocul s-a rupt definitiv. Decisivul a fost o simplă formalitate, Wozniacki impunându-se clar, 6-1.
Simona Halep părăsește turneul de la Eastbourne încă din sferturi, dar a lăsat impresia că a trecut peste eșecul din finala de la Roland Garros și deține armele necesare pentru a spera la un parcurs cât mai lung la Wimbledon.