Simona Halep a obținut, joi, o calificare impresionantă în sferturile de finală ale turneului feminin de tenis de la Eastbourne, competiție dotată cu premii în valoare de peste 750.000 de dolari.
Condusă cu 1-0 la seturi și 3-1 în setul al doilea, Simona a avut puterea necesară de a reveni și a duce meciul cu bulgăroaica Țvetana Pironkova în decisiv.
Mai mult, și în ultimul set Simona a fost condusă, cu 4-2, dar cu muncă și determinare a revenit din nou și a obținut victoria, scor 6-7, 7-6, 7-5.
Partida a durat două ore și 43 de minute și s-a întins pe durata a două zile, programul de la Eastbourne fiind complet dat peste cap din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
De altfel, din cauza reprizelor de ploaie care s-au abătut asupra arenei britanice, Simona este obligată să joace în sferturi tot joi, urmând să dea piept în câteva ore cu daneza Caroline Wozniacki, care a trecut lejer de Elena Vesnina, 6-1, 6-2.
Vă reamintim că alături de Simona au mai participat, la Eastbourne, pe tabloul principal, Sorana Cîrstea și Monica Niculescu, însă ambele jucătoare au părăsit competiția încă din faza 16-imilor de finală.