Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Guvernul a aprobat creşterea voluntară cu 200 de lei, scutită de taxe, a salariului minim / PARLAMENT: Legea offshore a primit votul final la Camera Deputaților și merge la promulgare la Iohannis

Breaking News:

TENIS: Simona Halep s-a calificat în turul II la Australian Open

Simona Halep, liderul mondial, s-a calificat marți în turul II de la Australian Open, primul Grand Slam de tenis al anului.

Sportiva noastră a obținut prima victorie după o pauză de cinci luni revenind de la 0-1 la seturi și impunându-se, cu 6-7, 6-4, 6-2, în confruntarea cu Kaia Kanepi, din Estonia, locul 71 mondial.

A fost meciul de care Simona avea nevoie să-și intre în mână, atât din punct de vedere fizic, cât și la nivel de moral. 

Simona a fost condusă în primul set, a salvat două mingi de set la 5-6, pentru a duce meciul în tie-break, însă prelungirile au fost la discreția estoniencei.

Simona a avut emoții în actul al doilea, când și-a pierdut serviciul la 1-1. A făcut însă rebreak rapid și a egalat situația de pe tabelă, punând stăpânire pe joc.

Momentul decisiv al meciului s-a petrecut în setul al treilea. Kanepi a servit, la 3-2 pentru Simona, și a avut trei mingi de a egala, dar sportiva noastră a făcut un efort remarcabil, a anulat cele trei mingi de 3-3 și a făcut breakul decisiv. Din acel moment, zarurile au fost aruncate și Simona a bifat un succes uriaș și de care avea mare nevoie.

În turul al doilea, românca dă piept cu americanca Sofia Kenin, locul 37 mondial. Kenin s-a chinuit în primul tur, 6-3, 3-6, 7-5, cu rusoaica Veronika Kudermetova, locul 111 mondial.

Simona Halep și Sofia Kenin nu s-au mai întâlnit până acum.

10 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv