Simona Halep, cap de serie numărul 1, și Monica Niculescu, a șasea favorită, s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale Citi Open, turneul feminin de tenis găzduit de Washington.

Prima a intrat în focuri Simona Halep, jucătoare care a avut parte de o aventură extrem de complicată împotriva Marianei Duque Marino, din Columbia, jucătoare aflată abia pe locul 115 mondial.

Simona a intrat greu în meci, a comis mult prea multe greșeli neforțate, a pierdut primul set, 3-6, dar în cele din urmă plusul de experiență a ajutat-o să o scoată la capăt, cu bine, într-un meci disputat pe o vreme caniculară.

A fost 3-6, 6-4, 6-2 pentru Simona, după 101 minute de joc, iar românca și-a asigurat 6.200 de dolari și 60 de puncte WTA. În sferturi, Simona dă piept cu rusoaica Ekaterina Makarova, a șaptea favorită a competiției, care a trecut clar, 6-2, 6-4, de Monica Puig, din Puerto Rico.

Cele două sportive s-au întâlnit de patru ori până acum, iar Simona a câștigat trei dintre dispute, ultima dată anul trecut, la Indian Wells, scor 6-2, 6-4.

Alături de Halep, în sferturile de la Washington s-a calificat și Monica Niculescu, a șasea favorită a competiției. Ea a trecut în minim de seturi, 6-4, 7-6, de Patricia Maria Țig, la capătul unei dispute care a durat 122 de minute și în care plusul de experiență al Monicăi și s-a spus cuvântul.

Monica și-a asigurat și ea 6.200 de dolari și 60 de puncte WTA, în timp ce Patricia Maria Țig rămâne cu 3.420 de dolari și 30 de puncte WTA.

Pentru Monica urmează un meci extrem de interesant cu nemțoaica Julia Goerges, a patra favorită a competiției. Deși este mai bine cotată, Goerges nu strălucește, ea trecând foarte greu de belgianca Alison Van Uytvanck, scor 3-6, 6-3, 7-6.

Monica și Julia Goerges s-au întâlnit de trei ori până acum, iar sportiva noastră conduce cu 2-1 la victorii în meciuri directe. Însă trebuie precizat că ultimul meci direct a avut loc tocmai în 2012, când sportiva noastră s-a impus, cu 6-4, 6-2, în optimile din Luxemburg.

Interesant este că în sferturile de finală de la Citi Open s-a calificat și Bianca Andreescu, reprezentanta Canadei. Sportiva de 17 ani, născută în Ontario, a spulberat-o pe Kristina Mladenovic (Franța), a doua favorită a turneului, scor 6-2, 6-3, și va da piept în antepenultimul act al competiției cu nemțoaica Andrea Petkovic.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version