Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, în 16-imile de finală ale turneului feminin de tenis de la Eastbourne, competiție dotată cu premii în valoare de peste 750.000 de dolari.

Calificarea este una oarecum surprinzătoare în condițiile în care Sorana pierduse clar duminică, în calificări, 6-7, 1-6, cu Su Wei Hsieh, din Taipei.

Totuși, Sorana a prins tabloul principal din postura de lucky-looser, iar luni a făcut senzație în primul tur al competiției. Românca a avut nevoie de numai 61 de minute pentru a se impune, cu 6-3, 6-2, împotriva cehoaicei Katerina Siniakova, locul 39 mondial.

Sorana și-a asigurat 55 de puncte WTA și și-a îmbunătățit masiv rezultatul înregistrat anul trecut, când Sorana a abandonat încă din primul tur al calificărilor.

Sorana este a treia sportivă din România calificată în 16-imile de finală ale turneului de la Eastbourne. Ea va juca în continuare cu britanica Johanna Konta, locul 7 mondial. Cele două sportive nu s-au mai întâlnit până acum.

Tot în 16-imi mai avem Monica Niculescu – Petra Kvitova (cap de serie numărul 13) și Simona Halep (cap de serie numărul 2) – Yingying Duan (jucătoare venită din calificări, scor 6-3, 4-0, abandon, de americanca Christina McHale).

Simona Halep și Yingying Duan nu s-au mai întâlnit până acum, iar Monica Niculescu și Petra Kvitova sunt egale la meciuri directe, 2-2. Monica a câștigat două dintre cele trei meciuri directe de anul trecut și a făcut-o destul de clar, 6-3, 6-4, în Fed Cup, pe hard, și 6-4, 6-0, în Luxemburg, tot pe hard.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version