Sorana Cîrstea a obţinut, marţi, o calificare spectaculoasă în optimile de finală ale turneului feminin de tenis de la Beijing (China), competiţie dotată cu premii în valoare de peste 7 milioane de dolari.

Sorana a trecut în minim de seturi de americanca Christina McHale, locul 71 mondial, scor 7-6, 6-0. Americanca, campioană la Tokyo anul trecut, a rezistat doar 86 de minute în faţa Soranei, punând probleme doar în primul set.

Sportiva noastră este a doua româncă ce ajunge în optimile de finală de la Beijing, după Simona Halep, astfel că şi-a asigurat şi ea un cec în valoare de 71.774 de dolari şi 120 de puncte WTA.

Simona Halep şi-a egalat rezultatul obţinut anul trecut la Beijing şi are parte de o adversară infernală în optimi, rusoaica Maria Şarapova.

În schimb, Sorana Cîrstea nu a participat anul trecut la Beijing, astfel că poate bifa deja un plus de peste 100 de puncte în clasamentul WTA ceea ce înseamnă că de săptămâna viitoare aproape sigur va intra între primele 40 de jucătoare ale lumii.

Însă şi Sorana are o adversară extrem de complicată în optimi, ea urmând să dea piept cu Karolina Plişkova (Cehia), cap de serie numărul 4 şi locul 4 mondial.

Sorana Cîrstea şi Karolina Plişkova s-au mai întâlnit o singură dată până acum, iar cehoaica s-a impus, scor 1-6, 7-6, 6-0, la Pattaya, în Thailanda, în 2014.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version