Universitatea Craiova, una dintre formațiile cu pretenții din România, a obținut, duminică, prima victorie oficială după o pauză de circa două luni și jumătate.

Pe 27 mai, oltenii se impuneau, cu 2-0, în disputa cu AFC Hermannstadt din finala Cupei României. Avea să fie ultima victorie obținută de Universitatea Craiova într-un meci oficial.

Peste vară, oltenii și-au vândut majoritatea jucătorilor de top și au fost obligați să încropească o nouă echipă care a avut parte de un debut de sezon extrem de slab.

Au fost înfrângerile cu CFR Cluj, din Supercupa României, și cu RasenBallsport Leipzig, din Europa League, și două egaluri și o înfrângere în Liga I.

Abia duminică a venit primul succes oficial al oltenilor din noul sezon. Universitatea s-a impus, cu 3-1, pe terenul unei noi promovate, Dunărea Călărași.

Au marcat Mitriță de două ori, un gol din penalty, și Fedele, respectiv Mediop. Însă victoria obținută de olteni a venit după un meci complicat și în care gazdele au avut 56% posesia balonului.

Grație acestui succes, Universitatea revine în prima jumătate a clasamentului și primește o uriașă gură de oxigen înainte de returul cu Leipzig, chiar dacă șansele calificării țin de domeniul SF-ului.

Pe de altă parte, Dunărea suferă prima înfrângere de când a ajuns în Liga I, la capătul unui meci în care oamenii lui Dan Alexa și-au arătat limitele și lipsa de experiență.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version