Zona din jurul localităţii italiene Rimini tinde să devină una cu consecinţe tragice pentru sporturile cu motor.

La nouă zile de la accidentul fatal suferit de americanul Nicky Hayden, fostul campion mondial de motociclism din 2006, legendarul Valentino Rossi a suferit şi el un grav accident la câţiva kilometri distanţă de locul în care s-a produs accidentul lui Hayden.

Rossi participa, joi seara, la un antrenament de motocross în zona Cross Club Cavallara, iar o manevră periculoasă l-a făcut să piardă controlul motorului şi să se prăbuşească.

Rossi a fost transportat, ca şi Hayden, la spitalul Rimini. Din fericire, rănile suferite de italian nu par să fie atât de grave, primele teste arătând doar traumatisme în zona abdominală şi în zona pieptului.

Totuşi, medicii au decis să-l ţină sub supraveghere, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie supus unor noi investigaţii. Şefii de la Yamaha, echipa de care aparţine Rossi, au confirmat accidentul şi au precizat că este foarte posibil ca italianul să rateze Grand Prix-ul Italiei din 4 iunie, de la Mugello, deşi era extrem de aşteptat de numeroşii săi fani din Italia.

Rossi ocupă locul 3 în acest moment în Campionatul Mondial de motociclism, la clasa moto gp, fiind la 23 de puncte de liderul Maverick Vinales, marele favorit al sezonului.

Rossi a fost de nouă ori campion mondial de motociclism, de şapte ori la clasa motogp, însă ultimul titlu l-a cucerit tocmai în 2009, când l-a depăşit cu 45 de puncte pe spaniolul Jorge Lorenzo.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version