Naţionala de rugby a României ne-a reprezentat cu mândrie şi un oarecare succes la Cupa Mondială de anul trecut.
Însă, cum un celebru dicton dintr-un film spunea, pentru fiecare jucător care a prins lotul există cel puţin 10 sportivi care îşi doresc, dar nu reuşesc.
Iar astăzi vă propun să citiţi povestea unui jucător pe care talentul şi ambiţia îl recomandau pentru Cupa Mondială, dar ghinionul i-a prescris un alt destin.
Considerat unul dintre cei mai talentaţi rugbişti români ai ultimelor decenii, Claudiu Dumitru a fost revelaţia Campionatului Mondial de juniori sub 19 ani din Africa de Sud, din 2005. Atunci, a evoluat alături de Mihai Macovei, actualul căpitan al echipei naţionale de seniori, Cătălin Fercu sau Florin Vlaicu, iar România a prins un onorant loc 7, în faţa unor echipe precum Argentina, Irlanda sau Scoţia.
Evoluţia remarcabilă a echipei noastre s-a datorat, într-o oarecare măsură, evoluţiei fulminante a lui Claudiu Dumitru, jucător care, din postura de aripă, a înscris eseuri cu Japonia, Scoţia şi Franţa.
A fost momentul în care Claudiu a intrat în atenţia marilor cluburi ale Europei, iar sportivul îşi aminteşte cum “multă lume îmi spunea că nu o să prind 18 ani în ţară”. Totuşi, încă de atunci problemele medicale l-au tras în jos. Probleme pe care Claudiu le pune pe seama “sufletului meu, care întotdeauna îmi spunea să nu-mi las colegii la greu. Forţam să joc şi cu dureri, numai să fiu pe teren. Acolo mă simţeam cel mai bine, în iarbă, lângă colegii mei, lângă fraţii mei de suferinţă”.
Performanţa-minune, cu mega-efort se ţine
Claudiu a făcut parte dintr-o generaţie de excepţie pentru rugbiul românesc, iar el susţine că secretul grupului a fost “pregătirea fizică dar, mai ales, momentele grele din cantonamente, momentele care ne-au unit mai repede decât se aştepta cineva”. Pentru cine crede că viaţa de sportiv este una uşoară, trebuie precizat că, înainte de a pleca la Campionatul Mondial din Africa de Sud, juniorii de atunci ai României au avut parte de un cantonament spartan de trei săptămâni în care programul zilnic era acelaşi: “06.45 trezirea, iar până la micul dejun, programat la ora 08.00, trebuia să facem între 1.000 şi 2.000 de abdomene fiecare. De la 10.00 aveam aşa-zisa încălzire, adică 20 de ture de pistă în interval de două minute pe tură, pliometrie şi viteză în regim de rezistenţă 400 de metri, 800 de metri, 1.200 de metri. La 12.00 era prânzul, iar între 13.00 şi 15.00 aveam odihnă. De la 16.00 aveam alergare câte 10 kilometri prin Snagov. La 19.00 aveam cina, iar invariabil la 22.00 se dădea stingerea. Şi după un asemenea efort îţi dai seama că foarte puţini mai rezistau după ora respectivă”.
La Campionatul Mondial din 2005, din Africa de Sud, “stejăreii” au suferit şi o înfrângere care, la prima vedere sau pentru cei care nu ştiu cu ce se mănâncă rugbiul, ar putea părea usturătoare, 0-62 cu Noua Zeelandă. În mod sigur, însă, băieţii nu regretă că şi-au măsurat forţele cu cei mai mari jucători ai Planetei. Iar despre partida în sine, Claudiu nu poate să spună decât atât: “cel puţin jumătate dintre jucătorii din echipa lor aveau deja contracte cu echipe de seniori din Super 15 (n.r. – cea mai tare competiţie de rugby din lume, la nivel de provincii). Eu aş adăuga că pentru mini All Blacks jucau atunci George Pisi, care ulterior a prins două Cupe Mondiale la nivel de seniori cu naţionala ţării în care s-a născut, Samoa, Isaia Toeava, 35 de selecţii şi opt eseuri în naţionala de seniori a Noii Zeelande, sau Sekope Kepu, jucător care ulterior a adunat 63 de selecţii în naţionala de seniori a Australiei. Iar banca de rezervă a Noii Zeelande era deschisă de Dane Coles, taloner cu 36 de selecţii în naţionala de seniori a Noii Zeelande.
Mulţi ar spune că acel turneu, din 2005, a fost punctul culminant al unei cariere mult prea scurte, însă Claudiu are altă părere: “Din păcate, cariera mea de jucător a fost prea scurtă şi prea plină de accidentări, aşa că nu prea mă încălzeşte ideea că am fost unul dintre cei mai talentaţi rugbişti români. Într-adevăr, Cupa Mondială din 2005 este una dintre cele mai frumoase amintiri, dar îmi place să cred că această carieră a mea a fost atât de scurtă încât ea în sine a reprezentat un punct culminant. Încă de la optari am avut foarte multe accidentări şi de fiecare dată a trebuit să revin şi să ajung la cel mai înalt nivel”.
Operaţiile i-au pus capac, pentru o scurtă perioadă
A suferit cinci operaţii şi a avut numeroase alte probleme din cauza rugbiului, dar sportul cu balonul oval i-a întărit caracterul atât de puternic încât are forţa să nu dea vina pe nimeni pentru trecutul său sinuos. Ba chiar se declară onorat că a avut ocazia să împartă dreptunghiul verde cu mulţi jucători români care au ajuns în top.
Totuşi, Claudiu nu a fost tot timpul împăcat cu soarta sa. “Am avut o perioadă de doi ani, când s-a născut Ayan, fiul meu, în care nu am vrut să aud de rugby, din cauza problemelor medicale. Atunci am fost foarte supărat şi frustrat din cauza rugbiului. Pentru că mulţi dintre foştii mei colegi evoluau la Cupa Mondială din 2011, iar eu schimbam scutece”, spune rugbistul devenit, între timp, antrenor cu ştate depline.
Ambiţia ca fiul său să-l vadă totuşi jucând pentru echipa naţională, discuţiile avute cu antrenori precum Daniel Mitrea şi Bogdan Muntean şi o nouă întâlnire cu foştii săi colegi, “la un antrenament efectuat la Izvorani”, l-au făcut să-şi ia inima în dinţi şi să revină în circuit, imediat după cea de-a cincea operaţie suferită.
S-a retras din activitate cu o transformare reuşită împotriva Angliei
A tras de el la nivel maxim şi a ajuns să joace pentru naţionala României la Campionatul European de rugby în 7 din 2014. A jucat împotriva Angliei la Manchester, reuşind o transformare, ocazie cu care şi-a făcut, practic, retragerea oficială din activitate.
În ciuda frustrărilor acumulate, Claudiu nu se vede activând în alt domeniu decât în rugby. Dragostea pentru balonul oval este mult prea puternică, iar cum el este un caracter deosebit de puternic, nu a refuzat nicio provocare. Astfel a ajuns să fie selecţionerul naţionalei de rugby 7 feminin şi secundul fostul internaţional Alexandru Lupu la Centrul Naţional Olimpic de Tineret.
Dacă ar avea bani, ar vrea să investească la un club de tradiţie
Unul dintre marile of-uri pe care le are Claudiu în legătură cu rugbiul este că cele două cluburi de suflet ale sale (a crescut la Rugby Club Griviţa şi s-a consacrat la Rugby Club Farul Constanţa) au ajuns într-un mare impas. Dacă Griviţa activează de ani buni în Liga a treia, Farul este în faliment cel puţin din punct de vedere sportiv, clubul de la malul mării fiind ţinut în viaţă anul trecut, la nivel de Liga a treia, doar graţie veteranilor de la echipa de old-boys Rechinii Constanţa.
Iar situaţia în care se află Griviţa şi Farul lasă urme adânci în sufletul celui poreclit “Ciui”: “Aceste două mari echipe au fost şi vor fi mereu în sufletul meu. Mă doare să aud ce s-a întâmplat cu Farul, dar eu sunt prea mic să pot face ceva. Cât despre echipa din “Templu”, Griviţa, aici sunt cele mai frumoase amintiri şi locul în care am legat cele mai multe prietenii, prietenii care dăinuiesc până în ziua de azi. Mi-aş dori să am atâţia bani încât să pot face din Griviţa ce a fost cândva”.
Concluzia unei cariere care se anunţa fulminantă şi a fost oprită brusc şi prematur este că “aş fi putut deveni mare. Chiar şi aşa îmi place să cred că n-am făcut degeaba umbră pământului. Sunt convins că Dumnezeu aşează totul cum ştie mai bine. Eu sunt mulţumit că mă pot bucura în continuare de rugby”.
România la Campionatului Mondial de juniori sub 19 ani din Africa de Sud – Sursa video Radu Constantin
[video_documentar width=”640″ height=”480″]
