Preşedintele american Joe Biden a efectuat luni o vizită-fulger  în capitala Ucrainei, Kiev, vizită care s-a dorit surpriză, dar a fost îndelung pregătită.

Este o demonstraţie majoră de sprijin a SUA pentru Ucraina, cu doar câteva zile înaintea marcării unui an de la declanşarea invaziei ruse în această țară, la 24 februarie 2022.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenskii-a transmis omologului american că vizita reprezintă un „semn extrem de important de susținere pentru toți ucrainenii”.

Sub aspect logistic deplasarea a fost complicată în special de faptul că preşedinţii americani nu obişnuiesc să viziteze zone de război, iar atunci când totuşi o fac, cum s-a întâmplat în ultimii ani în Irak sau Afganistan, în acele zone există pe teren trupe americane care le garantează securitatea, ceea ce nu era cazul acum, fapt care a necesitat o planificare mai atentă, a declarat consiliera pentru comunicare a Casei Albe, Kate Bedingfield.

Vizita lui Biden la Kiev a durat aproape şase ore, iar după aceasta el desfăşoară până miercuri o vizită oficială în Polonia, unde se va întâlni cu preşedintele polonez Andrzej Duda şi cu ceilalţi şefi de stat sau de guvern din ţările care formează „Grupul celor nouă de la Bucureşti”, format în care se regăsesc Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version