Jurnalistul AFP Arman Soldin a fost ucis, marți dimineață, într-un bombardament din estul Ucrainei.

Colegii săi au scris  pe Twitter: „Suntem devastați (…) Toate gândurile noastre se îndreaptă către familia și apropiații săi”.

Conform explicațiilor foto de pe Agenția France Presse, Arman a fost ucis în timp ce făcea un reportaj. Avea 32 de ani.

A fost victima unor tiruri de rachete în apropiere de Ceasov, au declarat colegii de la AFP, care au fost martori la bombardament.  Atacul a avut loc la periferia orașului, în apropiere de Bahmut – epicentrul luptelor din estul Ucrainei de mai multe luni.

Echipa de jurnaliști se aflau împreună cu personalul militar ucrainean atunci când au fost luați în vizor, transmite publicația franceză actu17.fr.

Născut în Bosnia, Arman Soldin și-a început cariera ca stagiar al AFP la biroul din Roma, înainte de a se muta la Londra în 2015. El a fost numit în mod oficial, în septembrie 2022, coordonator video pentru Ucraina pentru AFP cu sediul la Kiev.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version